EZ i-a gasit casa lui Basescu [1]

Regia Autonoma Administratia Patrimoniului si Protocolului de Stat analizeaza, impreuna cu Serviciul de Protectie si Paza, care dintre imobilele existente in portofoliul de protocol poate sa-i fie atribuit lui Traian Basescu pe post de resedinta oficiala a presedintelui Romaniei.

In mod normal, RA-APPS ar trebui sa-i repartizeze lui Traian Basescu imobilul din strada Pangratti nr. 20, ridicat la rang de resedinta prezidentiala in 1997.
Surse guvernamentale ne-au declarat ca pentru sediul noii resedinte prezidentiale sint luate in calcul mai multe locatii, aflate in special in cartierul Primaverii, unde, conform normelor antitero, sefului statului i se poate asigura o securitate mai buna decit in alte zone. Printre imobilele avute in vedere se afla: Casa Dante, Vila Lac 2, Lac 3. Altele, cu mai putine sanse, sint cele din: Turgheniev nr. 18, Mircea Eliade nr. 3, Aviatorilor nr. 86, Nikolai Gogol nr. 3, Cehov nr. 8 Pictor Daniel C. Rosenthal nr. 13, si chiar Dr. Lister nr. 57 (unde locuieste acum Miron Mitrea).

Resedinta oficiala

Problema resedintei oficiale a presedintelui Romaniei a aparut imediat dupa ce Emil Constantinescu a devenit sef al statului roman. Pentru ca nu avea decit un apartament intr-un bloc de zece etaje din cartierul bucurestean Pajura, Emil Constantinescu a solicitat si i s-a aprobat repartizarea unei locuinte de serviciu. Situatia locativa a fost rezolvata de RA-APPS destul de greu. Imobilele din patrimoniul Regiei care se pretau la statutul de resedinta oficiala prezidentiala erau numai in cartierul Primaverii. Emil Constantinescu nu voia insa sa se mute acolo. Asa se face ca RA-APPS a luat de la "LOCATO" (regia de stat care se ocupa de administrarea sediilor de ambasade in special) imobilul din strada Ermil Pangratti nr. 20 - situat linga studiourile centrale ale Televiziunii Romane - la schimb cu alte imobile. Dupa mutarea lui Constantinescu, casa a fost transformata in ceea ce s-a numit "resedinta oficiala a presedintelui Romaniei". S-a mai stabilit la vremea respectiva ca in aceasta resedinta oficiala vor locui in viitor toti sefii statului roman, pe perioada mandatului.

Iliescu a refuzat

Dupa ce si-a incheiat mandatul, Emil Constantinescu a parasit resedinta prezidentiala, mutindu-se cu chirie in Cotroceni. Noul presedinte, Ion Iliescu, a refuzat in anul 2000 sa se mute in resedinta din Pangratti. Iliescu si-a motivat gestul prin faptul ca are deja o locuinta proprietate personala. Este vorba de cea din strada Moliere nr. 2, pe care a cumparat-o in 1996, in ultimele zile ale mandatului sau de atunci.

Geoana isi face bagajele

Dupa plecarea lui Emil Constantinescu, casa din Pangratti a decazut de la rang de resedinta prezidentiala si a fost atribuita misiunii OSCE, a carei presedintie a fost detinuta, un an, de Romania, prin ministrul de externe de atunci, Mircea Geoana. La predarea presedintiei OSCE, in 2002, Mircea Geoana a ramas in casa, solicitind si primind aprobarea sa o foloseasca drept locuinta de serviciu.
Fostul ministru de externe se muta acum din vila de protocol din Pangratti. El ne-a declarat ieri: " Noi sintem in prezent in plin proces de mutare. Cred ca pina la sfirsitul lui februarie va trebui sa terminam", a spus Geoana.

AFI: "Basescu si-a cumparat casa legal"

Dupa acuzatiile aduse in presa lui Traian Basescu, in legatura cu achizitionarea casei din Stefan Mihaileanu, Administratia Fondului Imobiliar a emis ieri un comunicat oficial in care sustine ca incheierea contractului de vinzare-cumparare a locuintei mentionate s-a facut cu respectarea tuturor legilor in vigoare la acea data. AFI sustine ca "nici un moment cumparatorul nu a incercat inducerea in eroare a vinzatorului cu privire la existenta sau inexistenta in patrimoniul sau a unei proprietati anterioare si nici nu a depus un inscris al carui continut sa intre sub incidenta legii penale".

Publicat de : Cristian Oprea
Data publicării: 17 Feb 2005 - 08:05
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=1195&titlu=EZ_i_a_gasit_casa_lui_Basescu