VitraliiRazboiul playback-urilor rasuflate

George Cusnarencu Inregistrarile sunt la mare moda la noi, si nu de azi de ieri

. Fiecare politician are casetofonul lui Philips cu baterii, la care pe vremuri ii asculta pe „Rolling Stones”, ehei, ce vremuri!, si cu care acum isi pandeste adversarii politici la cotitura. Ceea ce parea o joaca nevinovata s-a dovedit o afacere extrem de profitabila. Mai ales ca nu stii cand dai cu inregistrarea la Rasboiu, si daca n-o dai, faci play-back cu ea pe la televiziunile avide de subiecte „fierbinti”, ca fete alea din clipurile disparute care se frecau de canapele si te invitau la un 8989... Oricum, e bine sa se stie acolo unde trebuie ca ai o inregistrare, pentru ca nu stii cand o sa faca valuri. Uite la iepurele acesta schiop care sare intr-un picior chiar si dupa 6 ani de tacere, pentru ca, pana la urma, o inregistrare este un obstacol in calea uitarii. Si daca esti la curent cu unele scheme din jocurile de strategie pe computer, visele de manuitor din umbra se umfla ca baloanele colorate de la ziua nationala. Incontestabil, desi a fost vedeta lui 1 Decembrie 2005, Traian Basescu a gresit atunci cand a aruncat pe piata bomba cu telefonul lui Tariceanu la Botos. Las la o parte faptul ca era un play-back rasuflat de sase luni (dar oare de ce tinut secret atata timp?). Si asta pentru ca, si un copil de tata stie asta, orice actiune are si o reactiune. Imediat, ca din pamant, a aparut o inregistrare, ramasa ca prin minune nestearsa de pe o caseta audio, realizata cu vechiul Philips in reconditionatele odai ale Palatului Cotroceni inca de pe vremea presedintelui Constantinescu, alintat de unii cu apelativul „Tapul” (de ce tinuta atata vreme la secret?). Pe ea, pe caseta adica, vocea mai tanara si mai dezinvolta a actualului presedinte se aude in toata splendoarea. Pentru esteti, asta da interventie in treburile justitiei, nu bagatela lui Tariceanu! Cin’ sa fi facut inregistrarea? Un oarecare Ciuvica, admirator infocat al lui Ermilica, zice ca are inregistrarea, realizata inca din 1999, doar de cateva saptamani. Dar ca maestru de sunet ar fi fost un alt ins, Marian, care neaga. Cum care Marian? Acel Marian venit din neant despre care in 1999 scriam cu aceste cuvinte si fraze. „Starcraft e un joc de strategie care, de cand a aparut, se joaca peste tot. La Palat cel mai tare strateg la acest joc este Marian. Baiatul-minune, descurcaret, aproape ginerica, strateg de aparare a tarii, ca doar stie sa joace atat de bine Starcraft si a avut oreion cand era mic. Cand tara a fost in cumpana, Marian a dat cele mai bune sfaturi, desi nu el a primit multumirile. Cand Clinton ne-a multumit ca suntem vedeta Balcanilor, Marian a simtit ca o parte din multumiri i se adreseaza si lui. Cand a trecut Albright pe la noi, doar vreo doua ore, cand ne-a vizitat Blair vreo trei, ca sa ne mangaie pe crestet ca am fost de partea Nato in razboiul contra Iugoslaviei, de fiecare data strategul din Marian s-a simtit magulit, pusese si el umarul la efortul conducatorului iubit. Nu, Marian nu iese niciodata in fata. Lung si slab, sta ascuns pe coridoarele slab luminate ale Palatului, prin birouri, in fata computerului pe care ruleaza jocuri de strategie, e mereu cufundat cu capul intre umeri, tine o tara in carca, are o responsabilitate. Vrea lumea sa-l vada, sa-l aclame, sa-i ureze strategului victorii multiple, dar el nu iese pe terasa de teama sa nu-l intrebe cineva cum de a ajuns strategul tarii, pe ce studii, si, doamne-fereste, sa nu afle careva, vreun dusman al tarii, care e secretul victoriilor lui la Starcraft, iar el, intr-o clipa de neatentie, sa il dezvaluie si sa-i scape printre degete functia de prim jucator al tarii. Desi in 96 inca nu aparuse Starcraft, Marian era inca de pe atunci expert in strategii, nu in cea de aparare a tarii, nici in cea economica, ci in strategia castigarii alegerilor de catre cei mai morali reprezentanti ai tarii, aceia care nu fusesera in conducerea defunctului partid comunist, ci doar in linia a doua, a treia si a patra. El i-a convins pe intransigenti, cu gandul la profesorul lui, ca secretarii de partid comunist au fost, pana la urma, oameni cumsecade si ca trebuie sa se renunte la Punctul 8 de la Timisoara. El a ales satele si orasele in care trebuie semnat Contractul cu Romania, el s-a gandit sa-l cheme pe Regizor sa-l invete pe Profesor cum sa-si scoata ochelarii, cum sa si-i tina. Marian, desi nu aparuse jocul Starcraft, a hotarat care dintre viitorii consilieri prezidentiali sa le lipeasca, el a hotarat ce cantece electorale sa se auda in campanie si care dintre autorii lor sa plece ambasadori in lumea larga. Datorita strategiei lui geniale a ajuns alaturi de Profesorul lui la Palat, un loc pe care Ceausescu si-l renovase pentru el si coana Leana. Asta i-a dat curaj, a cumparat computere noi, de birou si portabile, s-a apucat de fumat. A tras in piept prea mult si fumurile i-au facut rau, a ajuns in paginile ziarelor. Dar ce mai conta, cand el era neinvins la Starcraft si se ocupa, in timpul liber, de strategia de aparare tarii. Intre timp a aparut jocul Starcraft care a complicat, dar a si simplificat lucrurile. Jocul asta i-a descatusat imaginatia, aia a lui, mica, dar prolixa si totusi vioaie. O data cu strategia de aparare a tarii a pus la punct si o strategie de invingere a adversarilor. Vreau sa zic ca la Palat nimeni, nici macar Zoe, nu l-ar da pe Marian, strategul din mana, pe cioara de pe gard. Estimp, Marian mai da un telefon la cate un directoras de ziar pe care-l santajeaza cu cate un dosarel roz, dar penal, mai arunca cate o vorba, cate o diversiune, asa, ca sa nu le dispara roseata din obraz a adversarilor, sa nu creada oamenii ca a fost trecut in alta munca, de jos. Nu, sa stie lumea ca tot el e cel mai tare din Carpati si la Starcraft, jocul de strategie care nimiceste adversarul si o data cu el o tara. Cine nu are un Marian pe langa el, sa se intereseze!”. Acum, Marian recunoaste ca a facut inregistrarea, dar nu-si aminteste in ruptul capului cu ce picioare a ajuns ea la Ciuvica. Iar lui Ciuvica ce i-a venit sa scoata inregistrarea si sa faca tocmai acum play-back cu ea pe la ziare si televiziuni? Sa fie un mesaj trimis lui Basescu? Un anunt ca mai sunt si altele? Sau doar o strategie, invatata din noile jocuri, prin care fostul Ermilica, cel invins de aparatul comunista-securistic, vrea sa redevina Emil calare pe un cal de lemn, alb si pur? Daca e asa, ne putem astepta ca razboiul play-back-urilor sa continue sprintar, pentru ca, pana la urma, rad eu, dar Ermilica, chiar daca nu-l baga nimeni in seama, o fi stiind el ceva teribil de tenebros din afacerile necurate ale actualilor actori, ca nu degeaba o fi citit timp de patru ani la Cotroceni, informarile serviciilor secrete romanesti. Totusi, o mai fi in tara asta cineva care sa cante live? Nu de alta, dar de play-back-uri cu termen expirat ne-am cam saturat...
Publicat de : ---
Data publicării: 07 Dec 2005 - 06:14
 

Link ştire