Bilant negativ al Camerei, dar nu din vina deputatilor [1]

La finalul unei sesiuni parlamentare in care s-a agatat cat a putut de scaunul de presedinte al Camerei Deputatilor, liderul PSD, Adrian Nastase, a prezentat un bilant negativ, dand vina pe actuala putere pentru reprezentantiile penibile date, fara exceptie, de toti parlamentarii

.

Desi sfarsitul de an l-a gasit tot in fruntea forului legislativ, Nastase a pretins ieri ca este dezamagit de bilantul Camerei Deputatilor, credibilitatea acestei institutii prabusindu-se in ochii opiniei publice mai ales din cauza razboiului dintre opozitie si putere. In pofida contributiei majore pe care pesedistii au avut-o in ceea ce priveste atmosfera de circ care a marcat lupta pentru sefia Camerelor, liderul PSD a aruncat responsabilitatea pe umerii coalitiei de guvernamant si pe ai presedintelui Traian Basescu care i-a inghiontit pe aliati sa-i detroneze pe Nastase si Vacaroiu. Potrivit propriei teorii, aliatii au tratat parlamentul ca fiind un sac de box folosit pentru antrenamente politice, generandu-se un intreg haos. Nastase a mai spus ca s-a dorit deturnarea comisiilor de la atributiile lor, iar functia de control asupra puterii executive a fost drastic diminuata, mai ales atunci cand a venit vorba despre serviciile de informatii. In context, el a sustinut ca Basescu si Tariceanu vor sa reduca la tacere forul legislativ care ar trebui sa fie cainele de paza si sa vegheze la derapajele puterii. "Traian Basescu crede ca legile sunt facute de guvern si promulgate de presedinte, in timp ce parlamentul ar avea in viziunea lui doar un rol consultativ", a comentat el.


Publicat de : Roxana Preda
Data publicării: 22 Dec 2005 - 06:49
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=13169&titlu=Bilant_negativ_al_Camerei__dar_nu_din_vina_deputatilor