Basescu, amenintat cu bomba la Kabul

Coloana oficiala in care se afla presedintele Traian Basescu a urmat un traseu deviat, la Kabul, pentru deplasarea de la palatul prezidential la aeroport, intrucat pe traseul de baza a fost inregistrata o amenintare cu bomba

. La finalul vizitei sale in Kabul, Basescu a avut programata o intalnire de aproximativ jumatate de ora cu presedintele afgan, Hamid Karzai. Dupa intrevedere, coloana oficiala a presedintelui Basescu a ramas cateva minute in curtea palatului prezidential. Explicatia acestei mici intarzieri a venit din convorbirile militarilor prin statiile de emisie receptie. Astfel, cei din coloana au fost avertizati sa nu mai foloseasca traseul stabilit initial, explicandu-li-se ca pe acest traseu a fost inregistrata o amenintare cu bomba. Informatia a parvenit militarilor romani si fortelor de securitate din jurul presedintelui de la politistii afgani din Kabul. Ca urmare, coloana oficiala a seful statului a urmat un traseu secundar pentru a ajunge la aeroport. Pe traseu, nu au mai fost inregistrate incidente, insa surse autorizate sustin ca, de fapt, Basescu si delegatia care l-a insotit au folosit un al treilea traseu, intrucat in afara celui initial, la care s-a renuntat din cauza amenintarii cu bomba, a mai existat o ruta secundara care a fost insa evitata din cauza unor ambuteiaje in traficul din Kabul. Vizita presedintelui Traian Basescu in Irak si Afganistan a fost considerata ca avand un mare grad de risc, de catre Serviciile de Securitate.
Publicat de : ---
Data publicării: 23 Dec 2005 - 06:30
 

Link știre