Campanie electorala cu bani castigati la loto

Alesii neamului sunt si ei prinsi de febra numerelor norocoase

. Asa ca nu se dau in laturi de la a juca la loterie. Daca nu ei, atunci partenerii lor de viata. Banii castigati la loto de politicieni fie sunt folositi pentru propria lor campanie electorala, fie sunt donati partidelor din care fac parte. Deputatul conservator de Arad Cornelia Ardelean a fost blagoslovita de soarta cu suma de 240 de milioane de lei impozabili. In mana a primit 185 de milioane. Banii au fost castigati la 6 din 49 de sotul ei, care cumpara frecvent bilete la Loto. “Joaca de sapte ani cu aceleasi numere”, ne-a spus ea mandra. Fericitul eveniment era cat pe ce sa produca cearta in familie. Si asta pentru ca banii i-au fost inmanati doamnei deputat si ca atare ea s-a bucurat de mediatizare in presa. “Am avut o deplasare la Bucuresti si i-am ridicat eu. Sotul era suparat ca a castigat el si a aparut ca eu i-am castigat”, a povestit ea. Castigul la loterie a venit la tanc pentru Cornelia Ardelean, chiar inainte de alegerile din 2004, rotunjindu-i bugetul pentru campania electorala si permitandu-i sa castige un mandat in Parlament. Si senatorul liberal Nicolae Vlad Popa are mana buna in a da peste numerele norocoase. Cumpara bilete tot la 6 din 49 de multi ani, iar anul trecut, in august, a castigat o Dacia Logan, in valoare de aproximativ 200 de milioane de lei. Nu se declara un jucator impatimit. “Cumpar cate un bilet pe saptamana cand simt ca am noroc”, a marturisit el. Masina a vandut-o organizatiei PNL Brasov al carei membru este, dar la un pret mai mic. Din banii obtinuti, 55 de milioane de lei le-a dat unei familii din Suceava, care si-a pierdut copilul in inundatii. A facut si o donatie la partid de 30 de milioane de lei. “Nu e prima data cand castig. Prima data am castigat in 1976, 10.000 de lei. Eram proaspat avocat. Cu banii astia am plecat in China”, si-a amintit el. Cu toate ca are succes la loto, senatorul nu e de acord cu zi-cala “Cine are noroc la joc, nu are noroc in dragoste”. “Am o casnicie fericita, e OK”, a spus el razand. Deputatul PD Daniel Buda s-a trezit si el castigator la loterie. Fara insa sa joace. “Este meritul sotiei. A jucat la Banca la ea. Au jucat mai multi pe acelasi bilet”, a re-cunoscut el, adaugand ca nu stie la ce categorie si-a incercat norocul consoarta sa. Cert este ca datorita inspiratiei acesteia, familia deputatului clujean a intrat in posesia a 60 de milioane de lei.
Publicat de : Stefanescu Ioana
Data publicării: 02 Feb 2006 - 08:25
 

Link ştire