Cristian Diaconescu, alt rival pentru Năstase la președinția PSD? [1]

Se vorbește tot mai mult despre o posibilă candidatură a fostului ministru al Justiției, Cristian Diaconescu, pentru funcția de președinte executiv al PSD.

După Sorin Oprescu și Antonie Iorgovan, care și-au anunțat intenția de a deveni contracandidații lui Adrian Năstase la șefia principalului partid din opoziție, acum se vorbește despre un al treilea candidat: Cristian Diaconescu. De altfel, însuși Diaconescu a confirmat că se gândește să candideze pentru un post de conducere în partid. Iar astăzi, senatorul Ion Iliescu, fostul președinte al României, a confirmat aceste zvonuri.

'Nu e nici o problemă, cel puțin pentru mine. N-am tras și n-o să trag pe nimeni de urechi pentru astfel de demersuri perfect statutare, în spiritul democrației din partid. Probabil că unii au anumite complexe față de fondatorul partidului. Este și cazul lui Cristian Diaconescu. Este însă problema lor. În ceea ce mă privește, repet, nu numai că nu am nimic împotrivă, dar stimulez venirea în prima linie a unor oameni', a declarat Ion Iliescu, astăzi.
Publicat de : Crina MANOLESCU
Data publicării: 23 Feb 2005 - 14:00
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=1441&titlu=Cristian_Diaconescu__alt_rival_pentru_Nastase_la_presedintia_PSD?