Patriciu insista ca a avut o întalnire privata cu Basescu, presedintia neaga [1]

Omul de afaceri Dinu Patriciu insista ca a avut o întrevedere privata cu presedintele Traian Basescu, în care au discutat probleme legate de petrol, dar si ?tangential? despre ancheta penala al carei obiect este

. Invitat, miercuri seara, la Realitatea TV, Patriciu a sustinut ca s-a întalnit de trei ori cu Traian Basescu, dupa ce acesta a devenit presedintele Romaniei: ?Ne-am vazut în cateva ocazii publice, de doua ori în întalnirile cu petrolistii si o data într-o întalnire solicitata de mine, între patru ochi.? Magnatul liberal a precizat ca acest t?te-?-t?te a avut loc înainte de episodul refuzului de a fi primit, din nou, la Cotroceni, în audienta, ca sa se planga de abuzurile procurorilor. Intrebat daca, în cadrul acestei întrevederi, s-au discutat cazurile Rompetrol si Dinu Patriciu, omul de afaceri a raspuns: ?Nu. Am discutat despre expansiunea Rompetrolului în zona estica si a Marii Negre si, de asemenea, despre problemele legate de industria petrolului în Romania. Acesta a fost subiectul si absolut tangential despre o hartuiala judiciara la care sunt supus de doi ani si jumatate?.
Purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale Adriana Saftoiu neaga însa ca o astfel de de discutie ar fi avut loc. Saftoiu ne-a declarat ca presedintele l-a primit pe Patriciu de trei ori, în contextul întalnirilor pe care le-a avut cu reprezentantii companiilor petroliere, pe tema pretului la carburanti. Intrevederile au avut loc la Cotroceni pe 27 septembrie si pe 4 octombrie si, la solicitarea companiilor, discutiile au fost si separate. Pe 3 octombrie, seful statului s-a vazut cu reprezentantii OMV, iar pe 5 octombrie ? cu Rompetrol si Rafo, separat. ?Singurul subiect de discutie a fost pretul la carburanti?, a precizat purtatorul de cuvant al Palatului Cotroceni.

Pe 11 noiembrie, Traian Basescu a refuzat public sa-l primeasca pe Patriciu la Cotroceni pentru a discuta despre ancheta penala în cazul sau, trimitandu-l pe omul de afaceri liberal la Departamentul pentru probleme cetatenesti. (L. Ruse)
Publicat de : ---
Data publicării: 10 Feb 2006 - 05:59
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=14420&titlu=Patriciu_insista_ca_a_avut_o_intalnire_privata_cu_Basescu__presedintia_neaga