La mai putin de o luna de cand sunt consilieri de stat, Belu si Bitang se simt la Cotroceni ca in sala de antrenament

Tiberiu Stama N-as fi crezut ca dupa ce mai bine de un sfert de veac, activitatea profesorilor Octavian Belu si Marian Bitang s-a desfasurat intr-o unica directie - coordonarea pregatirii lotului olimpic feminin de gimnastica la parametrii supercompetitivii, cum s-a si dovedit brusc, intr-un fel, decisi sa modifice radical obiectul muncii lor, adaptarea sa se realizeze fara socuri

. Dimpotriva, asa cum toata lumea si-a dat seama, noii consilieri de stat pentru probleme de sport pe langa presedintia Romaniei se simt la Palatul Cotroceni ca si cum ar fi fost de cand lumea. Inteligenta, cultura manageriala E foarte bine ca lucrurile se petrec asa! Adaptarea din mers a profesorilor Belu si Bitang denota, de fapt (ceea ce oamenii de buna credinta, care le-au cunoscut meritele si le-au acordat pretuirea) ca ei reprezinta mult mai mult decat doi reprezentanti obisnuiti ai cadrelor didactice cu o anumita specialitate, in speta gimnastica. Modul cum au inteles sa isi organizeze activitatea si sa abordeze un evantai complet de probleme “tradeaza” nu numai inteligenta, ci si o vasta cultura - sportiva, dar si manageriala, ceea ce le va fi (si va fi pentru noi toti) de bun augur. E foarte bine ca adaptarea celor doua personalitati sportive are loc fara convulsiuni. Si aceasta pentru ca fac sa inceteze unele false semnale vizand cu totul altceva decat prezenta lor la Cotroceni. Unele asemenea semnale au dat de inteles, de pilda, ca Belu si Bitang, revoltati in sinea lor pentru “tratamentul” inuman la care au fost supusi de catre fosta si actuala federatie de gimnastica - cu trimitere directa la Nicolae Vieru si Adrian Stoica - vor cauta sa le ia locul. La urma urmei un semnal care ar fi putut avea crezare, de vreme ce este de necontestat faptul ca o formula de conducere federala cu Octavian Belu - presedinte si Mariana Bitang secretar general ar fi avut sorti de reusita. Numai ca atat Belu cat si Bitang resping un asemenea scenariu, considerand prezenta lor in structura intima a federatiei drept un capitol incheiat. Dar, atentie, cu sublinierea: in structura intima a federatiei si nu a gimnasticii, ca disciplina sportiva pe care inteleg si doresc sa o servesc si in continuare cu acelasi aplomb si devotament. In fond gimnastica nu reprezinta altceva decat oglinda, imaginea muncii si de devenirii lor ca personalitati de prim rang ale sportului nostru. Obiectiv - revigorarea sportului Scolar Si celalalt semnal, care ar urmari, chipurile, ca Belu si Bitang sa preia destinele miscarii sportive din Romania, dar la o scara mult mai inalta, in care acesta ar urma sa capete din nou statutul de minister - numai al sportului sau la fel ca si in trecutul apropiat si al tineretului, nu rezista de fel. Profesorul Belu o declara cu toata franchetea: “In noua noastra postura este imposibil sa mai avem timp sa alimentam diverse speculatii, indiferent din ce directie vin. Avem destule lucruri de rezolvat aici, foarte multe sporturi au nevoie de noi, foarte multe probleme apar in fiecare zi, si impun rezolvari cat mai urgente”. Este clar si trebuie sa fie limpede pentru toata lumea. Belu si Bitang din noua lor ipostaza de consilier de stat - inteleg sa raspunda si mai ales sa faca unor situatii dintre cele mai angajante, multe poate inedite. Atat Belu cat si Btiang se arata de pilda destul de optimisti vizavi de o problema ramasa inca in suspensie de ani si decenii. Am numit nevoia revigorarii sportului scolar. Pe aceasta tema la cabinetul lor de la Cotroceni au si sosit zeci si zeci de materiale, informari, situatii statistice, documentare etc. Care se doresc a-i pune in tema pe proaspetii consilieri de stat. Nu e de mirare acest veritabil salt pe care l-a provocat problematica sportului scolar, in fond dominanta si decisiva pentru viitorul sportului romanesc. Educatia fizica in invatamantul nostru nu mai trebuie sa-si conserve statutul (deghizat) de cenusereasa intre discipline, numarul de lectii de sport practicate saptamanal sa fie riguros respectat, pe baza unei programe analitice si nu dupa capriciile unor profesori, asigurandu-se si conditiile de desfasurare a acestor lectii. In aceeasi masura este imperios necesar ca unitatile sportive din reteaua invatamantului sa devina ceea ce li s-a stabilit initial, de pepiniere reale ale performantei. Dar nu... pasate de la MEC la MAI in speta de la inspectoratele scolare la primarii. Unitatile sportive scolare cu dotare adecvata performantei si cadre didactice si tehnice cu experienta si rezultate care sa-i recomande pentru o asemenea munca de mare raspundere. Tot legat de invatamant, problema copiilor strazii. Scolarizarea lor reprezinta o forma de asanare sociala, nemaistaruind asupra faptului ca din randul unor asemenea victime ale destinului pana la urma ar putea fi descoperite valori autentice in sport. Dintr-o reala colaborare cu ANS, Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si MEC, o asemenea, e drept, dificila problema, isi poate gasi rezolvarea. Prioritate - Olimpiadele De buna seama ca pe agenda de lucru a noilor consilieri de stat nu poate lipsi problematica legata de sporturile olimpice. Si asa s-a pierdut un an din noul ciclu de pregatire in vederea JO din 2008. E absolut necesar sa se cunoasca situatia reala la nivelul fiecarei discipline olimpice, modul cum este respectat programul de pregatire a loturilor, conditiile ce li se ofera, colectivele care se impun. La reuniunea Comitetelor Olimpice Europene si a sefilor de delegatia pentru JO de la Beijing, care va avea loc in luna iunie, Romania sa poata fi in masura sa prezinte o realitate cel putin incurajatoare. Si la fel cu prilejul centenarului Federatiei Romane de Gimnastica din luna septembrie; forul nostru de specialitate sa se afle in plina normalitate, atat in privinta propriei structuri cat si a loturilor pentru competitiile ce vor avea loc pana la JO si implicit la JO. In aceasta privinta este de salutat faptul ca Belu si Bitang urmaresc indeaproape cerintele disciplinelor olimpice, se intereseaza de impedimentele care exista in rezolvarea lor. Nu e indeletnicire deloc usoara de vreme ce programul de lucru incepe, de regula, la 8 dimineata si se incheie, in mod curent dupa 10 si chiar 12 ore. Cu alte cuvinte, zi-lumina. Asadar, Belu si Bitang nu inteleg sa faca rabat la efort (n-au facut nici ca antrenori la lotul feminin de gimnastica) ci cauta sa-si indeplineasca misiunea cu savoir-ul profesiunii si mai ales avand curajul de a vorbi prin fapte, chair daca cum e de inteles vor exista si situatii cu un pronuntat inconfort. Cateva proiecte care pot prinde viata, in regim de urgenta! Unul apartine federatiei de baschet si vizeaza montarea in 40 de orase ale tarii de panouri pe spatiile verzi dintre blocuri. Belu si Bitang a salutat si sprijina acest proiect: “Vrem sa dezvoltam cu acest prilej conceptul de streeball, care se bucura de interes in multe tari”. Proiectul se bucura si de sprijinul ANS si al autoritatilor locale din fiecare oras aflat in acest program. Alt proiect ofera copiilor strazi posibilitatea de a face sport, dupa un anumit orar si pe grupe, in salile cluburilor Dinamo, Steaua si Olimpia. “In sprijinul reusitei, ANEFS va repartiza studenti in practica, in special in perioada de vara, care vor lucra cu acesti copii”, face cunoscut Mariana Bitang.
Publicat de : ---
Data publicării: 13 Feb 2006 - 07:21
 

Link ştire