Timiș: Suspendarea din PNL a unui fost senator, ținută la secret de lideri [1]

PNL 2PNL Timiș refuză să facă public motivul pentru care Comitetul Executiv Teritorial al liberalilor a decis suspendarea din partid a fostului senator Ioan Păun Otiman la începutul lunii decembrie 2005.

Pregătirile pentru funcțiile de conducere din filiala PNL Timiș sunt luate tot mai în serios de o parte din cei angajați să lupte pentru locurile supreme. Data a fost fixată pentru 9 aprilie, iar aripa denumită „dizidentă” face tot mai multe excursii în teritoriu pentru a-și prezenta oferta și a-și apropia membrii nemulțumiți de lipsa de comunicare cu fosta sau actuala conducere.

 Pe lângă acestea, PNL-iștii care nu au până acum un lider țin săptămânal conferințe de presă în care reiterează ideea de echipă. Printre ei a apărut, ieri, și fostul senator și academician Ioan Păun Otiman, care s-a alăturat grupului din care face parte și consilierul primului-ministru, Viorel Coifan. Acesta a fost suspendat din filială pe o perioadă de șase luni la finele anului trecut, decizie despre care a aflat oficial doar după o lună și jumătate.

„Nu știu ce acuzații mi s-au adus. Ca simplu membru am o singură obligație: să îmi achit cotizația și asta am făcut deja. Am aflat din presă că am fost suspendat și am sunat la liderii filialei, dar toți spuneau că nu știu nimic despre nici o ședință”, a povestit Otiman. Fostul senator liberal a făcut contestație la Comisia de Onoare și Arbitraj a PNL, la fel cum a făcut și fostul inspector școlar general, liberalul Dumitru Tomoni. Și acesta a fost suspendat din partid pentru jumătate de an pentru că ar fi avut o atitudine denigratoare la adresa șefilor săi politici.

Nici unul dintre ei nu a primit vreun răspuns la contestație. Ciprian Jichici, secretarul executiv al filialei, a motivat că “suspendarea lui Otiman este o problemă internă de partid” și că o motivație oficială va fi făcută publică după analizarea contestației depuse de fostul senator la Comisia Teritorială de Onoare și Arbitraj. Academicianul Ioan Păun Otiman a stat pe ghimpi mai bine de o lună până a fost înștiințat oficial de către partid că există o decizie de suspendare pe numele său.

“Motivația este neachitarea unor obligații financiare. Eu am plătit cotizația la partid anticipat, până în decembrie 2005. Ei zic că este vorba de o contribuție financiară legată de campanie, dar am plătit-o și pe aia”, a declarat Otiman.

Acesta susține că toată vina îi aparține fostului lider al PNL, prefectul Ovidiu Drăgănescu. “Au încălcat absolut toate procedurile cu această suspendare. A făcut-o Drăgănescu pe ultima sută de metri, înainte de a pleca, iar acum nu știu pe unde să scoată cămașa. Dacă vor da o soluție negativă la contestația mea, voi apela la Curtea de Arbitraj de la București”.

Totuși, academicianul este încă membru al organizației care l-a propulsat în Parlament până când va primi rezultatul la contestație. Disensiunile dintre fostul președinte al filialei și Otiman au început în momentul în care fostul senator trebuia să fie numit consilier județean.

Din cauza disputelor interne din partid, plenul Consiliului Județean Timiș funcționează de un an de zile fără doi consilieri liberali, primul pe listă trebuind să fie chiar Otiman. Acesta a fost acuzat că nu s-a implicat financiar în campania electorală.


Publicat de : Ioana TOMA
Data publicării: 25 Feb 2006 - 08:07
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=15042&titlu=Timis__Suspendarea_din_PNL_a_unui_fost_senator__tinuta_la_secret_de_lideri