Nastase pregateste lovitura in PSD [1]

Liderul PSD ar putea candida la sefia partidului, daca obtine sustinerea socialistilor europeni

PSD asteapta cu inflacarare alegerile anticipate, bazandu-se pe ceea ce liderii partidului numesc ineficienta coalitiei guvernamentale, dar, in acelasi timp, problemele se tin lant in curtea social-democratilor. Surse din cadrul fostului partid de guvernamant sustin ca este foarte posibil ca Nastase sa se inscrie in cursa pentru functia de presedinte al PSD, in ciuda faptului ca lucrurile pareau clarificate. Aparent, functiile s-au impartit. Iliescu va primi felia cea mai mare, adica postul de presedinte, Nastase una mai mica si care nu-i place, de presedinte executiv, iar functiile de secretar general si vicepresedinti deja nu mai conteaza. Si aceasta pentru ca problemele cele mai mari le are PSD cu liderii, pe care nu-i mai poate tine nimeni in frau. "Iliescu si Nastase au ajuns la o ruptura definitiva", a declarat ieri un lider al partidului. In ultima vreme, Iliescu pare de neoprit: actioneaza dupa propriul plac, face si desface reguli de urmat in partid. Toate acestea demonstreaza ca, daca tandemul nu functioneaza acum, cand Iliescu nici macar nu are o functie in partid, cu siguranta ca nu va functiona nici dupa Congresul Extraordinar din 21-22 aprilie. In aceste conditii, Nastase nu ar fi decat un presedinte executiv cu rol simbolic, care nu ar putea ridica vocea impotriva lui Iliescu.


Ultima solutie
Sursele citate sustin ca Nastase a gasit "ultima solutie" care sa-i mai dea o sansa impotriva lui Iliescu: sustinerea socialisilor europeni. In acest sens, liderul in functie al PSD a luat drumul Suediei in aceste zile, unde a participat la Conferinta Partidului Socialistilor Europeni. Se pare ca Nastase se va decide daca va candida la functia de presedinte al PSD doar daca va va fi sustinut de liderii socialisti europeni. Si aceasta in conditiile in care nu se bucura de mare sustinere printre social-democratii autohtoni. In afara de organizatiile din Transilvania si Banat nu mai exista un grup conturat de sustinere al actualului sef al PSD. In tot acest timp, Octav Cozmanca, actualul presedinte executiv al PSD, crede ca lucrurile s-au conturat si ca Iliescu va fi presedinte, iar Nastase presedinte executiv, indiferent de cine ar mai candida pentru cele doua functii. Cozmanca nu a luat insa in considerare posibilitatea ca cei doi sa candideze unul impotriva celuilalt. Toate informatiile aparute pe tema candidaturii lui Nastase la presedintia PSD demonstreaza ruptura dintre cei doi. Cu atat mai mult cu cat Nastase a anuntat in repetate randuri ca nu va candida niciodata impotriva lui Iliescu, ba mai mult, ca i s-ar parea ilogic ca Iliescu sa fie adjunctul sau.


Cozmanca viseaza anticipate
Pe de alta parte, Cozmanca a anuntat ieri ca partidul sau se pregateste pentru alegeri anticipate. Potrivit liderului PSD, acestea ar putea avea loc in toamna acestui an sau in primavara anului viitor. Cozmanca s-a bazat, dand acest prognostic pe faptul ca, sustine el, in acest moment "Romania nu este guvernata". "Nu e nevoie sa cautam nod in papura. Ei gresesc in fiecare zi, in fiecare ceas, nu avem nici o problema. Din punctul asta de vedere e foarte simplu pentru noi. Ne-au usurat opozitia de o maniera incredibila", a mai spus Cozmanca. Referindu-se la actualul Executiv, Cozmanca a spus ca nu a inaintat nici un proiect de lege semnificativ la Parlament, Legislativul discutand in acest moment doar proiectele de legi si ordonantele de urgenta ale Guvernului Nastase. "Mai avem treaba o saptamana-doua si le terminam si probabil ca intram in somaj", a adaugat presedintele executiv al PSD


Publicat de : Carmen EPURAN
Data publicării: 26 Feb 2005 - 11:57
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=1517&titlu=Nastase_pregateste_lovitura_in_PSD