Partidul Conservator amenință cu ruperea protocolului de colaborare [1]

Președintele Partidului Conservator Arad, deputatul Lia Ardelean, susține că are semnale că se fac presiuni asupra unor aleși locali să treacă la alte partide, inclusiv asupra unor aleși locali ai formațiunii condusă de Dan Voiculescu.

În acest sens, deputatul arădean a spus că politicienii trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a se stopa migrația politică și, în special, exercitarea unor presiuni asupra aleșilor locali din partea puterii politice.

„Se știe că partidele aflate la putere obișnuiesc să exercite tot felul de presiuni asupra aleșilor altor partide pentru a-i înregimenta politic. Atunci când este vorba despre astfel de presiuni, indiferent dacă este vorba despre recompense administrative sau instrumente juridice, consider că se depășește aspectul moral și putem vorbi despre trafic de influență. Este foarte bine că se fac eforturi pentru a se limita fenomenul migrației politice. Nu aș vrea însă ca aceste măsuri pozitive să fie umbrite de o campanie de racolări pe ultima sută de metri“, a declarat Lia Ardelean.

Liderul PC Arad a mai spus că își va apăra colegii de partid în fața eventualelor presiuni.

„În calitate de vicepreședinte al Partidului Conservator la nivel național, dacă este nevoie, voi ridica problema și la București. Sunt decisă să nu accept tentativele de racolare a aleșilor locali ai Partidului Conservator și voi rămâne pe poziție, chiar dacă se va ajunge până la ruperea protocolului de colaborare cu partenerii noștri politici“, a precizat Lia Ardelean.

Președintele conservatorilor arădeni a mai spus că nu vrea să spună, deocamdată, care sunt partidele  intresate să racoleze membri PC. „Nu vreau să spun deocamdată care sunt acești parteneri, dar le atrag public atenția că nu vom tolera astfel de practici“, a conchis Ardelean.
Publicat de : Florin TOMUȚA
Data publicării: 04 Mar 2006 - 07:27
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=15324&titlu=Partidul_Conservator_ameninta_cu_ruperea_protocolului_de_colaborare