Basescu pune un mic Onisoru la CNSAS [1]

Dragos Petrescu va face parte din Colegiul CNSAS ca reprezentant al lui Traian Basescu

. El a fost inlaturat din functia de director al Institutului Roman de Istorie Recenta, unde a avut un conflict major cu Marius Oprea, consilierul lui Tariceanu. Nominalizarea facuta de Traian Basescu pentru CNSAS, posibila prin noua lege de deconspirare a Securitatii, a fost o surpriza pentru unii istorici si politologi. Aceasta, intrucit Dragos Petrescu, lector la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii Bucuresti, a fost acuzat recent ca s-a opus studierii cu precadere a istoriei Securitatii la IRIR, o data cu venirea sa ca director, in 2003. „Decizia Palatului Cotroceni este una bine venita din punctul de vedere al lui Ion Iliescu, avind in vedere ca Dragos Petrescu s-a facut remarcat ca director al IRIR prin faptul ca a interzis investigatiile legate de fosta Securitate. A spus «gata cu Securitatea», suspendind orice finantare a acestor subiecte“, sustine Marius Oprea, consilierul primului-ministru si presedinte al nou-infiintatului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului (IICC). „Ma intreb cum un om care nu are nici un fel de experienta in arhivele Securitatii, munca pe care a declarat deseori ca o dispretuieste, poate sa faca lumina in aceste arhive. Ma gindesc insa ca poate tocmai acesta a si fost scopul pentru care tocmai el a fost alesul“, mai comenteaza consilierul de la Palatul Victoria. Ca urmare a conflictului cu Dragos Petrescu, alti doi cercetatori ai IRIR, Stejarel Olaru si Armand Gosu, au parasit institutia, iar in aceasta luna, potrivit unor surse din interior, el a fost destituit din functia de director de board IRIR. Institutul a fost infiintat in 2000, la initiativa fostului ambasador olandez in Romania Coen Stork cu o finantare de 400.000 de dolari din partea Ministerului de Externe al Olandei. Un CV de inginer combinat cu studii de istorie In replica, Dan Petrescu declara ca „niciodata, in nici un fel, nu a luat vreo decizie impotriva vreunui studiu referitor la activitatea fostei Securitati, realizat de domnii Oprea si Olaru“. „Institutul a functionat prin finantarea de proiecte, iar proiectele lor nu au obtinut finantare. Doar proiectul domnului Olaru, privind istoria STASI, a avut finantare, dar nu acoperea si cheltuielile curente. I s-au oferit insa un spatiu si resurse pentru a-l termina“, argumenteaza Dragos Petrescu, care mai ofera un contraargument la acuzatiile aduse de fostii colegi: el insusi provine dintr-o familie de fosti detinuti politic, „care a cunoscut bine ororile comunismului dinainte de 1989“. In virsta de 43 de ani, Dragos Petrescu este inginer de profesie, intre anii 1990 si 1997 profesind ca proiectant la IPROCHIM si INDUSTRIALEXPORT Bucuresti. Ulterior, a facut studii de istorie, sustinind o teza de doctorat in istorie comparata la Universitatea Central Europeana din Budapesta si plecind pentru un stagiu de cercetare in Statele Unite, la Universitatea Maryland. „A fost un student foarte bun si e un bun cunoscator al istoriei recente“, il apreciaza Stelian Tanase, fost profesor al lui Petrescu. „Il cunosc foarte bine, am fost in comisia lui de doctorat, este un istoric autentic, cu importante publicatii in tara si in Vest. A participat la numeroase conferinte internationale, unde a prezentat lucrari remarcabile“, considera si politologul Vladimir Tismaneanu, a carui ultima lucrare, „Stalinism pentru eternitate“, au tradus-o Dragos Petrescu si sotia sa. Pe baza CV-ului astfel format, Sorin Antohi l-a recomandat in 2003 pentru functia de director al IRIR, pe care a fost nevoit s-o paraseasca inainte de terminarea mandatului, in iunie 2006. Interimar, director al IRIR va fi numit Armand Gosu, iar in sediul institutului cu pricina va functiona si IICC, condus Marius Oprea. •
Publicat de : Mirela Corlatan, Cri
Data publicării: 17 Mar 2006 - 06:25
 

Link ştire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=15852&titlu=Basescu_pune_un_mic_Onisoru_la_CNSAS