Primăria Brașov a preluat Stadionul Municipal [1]

Stadionul va fi modernizat, iar lângă el va fi construit un campus sportiv din banii Băncii Mondiale. Consilierii locali au aprobat preluarea de către municipalitate a Stadionului Municipal, din patrimoniul societății Roman SA. Preluarea s-a realizat prin stingerea obligațiilor datorate bugetului local de această societate, prin procedura de dare în plată.

Acest lucru a fost cerut chiar de către debitor, iar toate bunurile preluate ieri vor trece în proprietatea RIAL. Preluarea acestor bunuri, respectiv stingerea datoriilor, s-a putut realiza datorită faptului că bunurile sunt imobile și că asupra debitorului s-a declanșat procedura de executare silită.

În fapt este vorba despre Stadionul Municipal, compus din teren de fotbal, tribună pentru spectatori, tribuna oficială, pistă de atletism, suport panou pentru scor, vestiare, împrejmuire exterioară și alee pentru accesul spectatorilor.

Dacă valoarea acestor imobile va fi mai mică decât creanțele, atunci restul care va rămâne ca datorie la bugetul local va fi achitată ulterior. După preluarea propriu-zisă a Stadionului Municipal, se va realiza un studiu care va avea ca subiect modernizarea întregii baze sportive.

„Am discutat deja cu Mircea Sandu, președintele Federației Române de Fotbal, care a promis că va veni în săptămânile următoare la Brașov, pentru a studia posibilitatea realizării aici a unui stadion modern. Nu va fi la fel de mare ca suprafață, dar va fi cu tribune suprapuse. Iar lângă acest stadion, pe care dorim să îl realizăm pentru a putea fi folosit chiar și în competiții internaționale, va fi construit, printr-un program al Băncii Mondiale, un campus sportiv”, ne-a explicat primarul George Scripcaru.


Publicat de : Mirela LEONTE
Data publicării: 30 Mar 2006 - 05:57
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=16355&titlu=Primaria_Brasov_a_preluat_Stadionul_Municipal