Pe ce se bazeaza Basescu? [1]

Cat de departe sunt dispusi Traian Basescu si Alianta DA sa mearga cu refuzul de a colabora cu PSD? Aceasta mi se pare intrebarea cheie a momentului

. Sorin Rosca Stanescu demonstreaza in editorialul sau de pe prima pagina ca un guvern DA - PSD, cu, eventual, PUR si UDMR in coada, este inevitabil. Vorba "Alchimistului", tot universul din Romania si din afara conspira la realizarea acestei fatalitati. Este evident ca orice guvern care ar exclude fie PSD, fie DA ar fi extrem de fragil si, practic, orice initiativa legislativa ar putea fi blocata in Parlament; la fel de evident, comunitatea internationala insasi este interesata de realizarea unui guvern solid, capabil sa duca la bun sfarsit integrarea.In ciuda acestor evidente, in cele doua zile de dupa victoria in prezidentiale, atat Traian Basescu, cat si alti lideri ai Aliantei au respins orice colaborare cu PSD. Este doar un joc de glezne temporar, menit sa nu dezamageasca electoratul radicalizat, dar care se va incheia cu o pupatura zgomotoasa in eterna Piata a Endependenti? Sau DA si Basescu vor merge pana la capat? Adica pana la fortarea alegerilor anticipate.Inainte de a incerca sa raspundem la aceste intrebari, sa remarcam ca personajul central al acestei sarade, Traian Basescu, nu e normal. Aici mi se pare ca este cusurul scenariului propus de Sorin Rosca Stanescu. Basescu este o figura aparte pe scena politica. Capabil de sclipiri geniale, dar si de gafe monumentale, el are o nebunie care il face imprevizibil si imposibil, dupa parerea mea, de incadrat in scenarii, oricat de maiestre si logice ar fi ele. Aceasta nebunie, acest "altfel" de a fi este farmecul lui si ii explica, probabil, si uluitoarea serie de victorii de dupa 2000. Un Basescu normal n-ar mai avea nici un haz. Si nici o sansa politica. Or, SRS vorbeste in scenariul sau despre un Traian Basescu logic, rece, calculat si pragmatic, adica despre cineva care nu exista in realitate. Adevaratul Basescu, inainte de a fi prizonier al promisiunilor facute, este prizonierul propriului sau fel de a fi, care nu-i permite sa se schimbe.Din aceasta tentativa de schita psihologica rezulta ca Basescu personal nu poate, nu are cum accepta nici in ruptul capului o alianta cu PSD. Probabil ca ratiunea ii sopteste ca o asemenea colaborare ar insemna negarea propriei sale personalitati, anihilarea dintr-un foc a tuturor avantajelor obtinute in patru ani de lupta. Sigur insa viscerele sale urla impotriva apropierii de cei care in toti acesti patru ani i-au fost dusmani de moarte.In ce masura poate sa-si impuna insa Basescu atitudinea liderilor si membrilor de rand ai Aliantei, tentati firesc de putere? Basescu tine in mana in acest moment atu-ul zdrobitor: el este si va ramane presedinte timp de cinci ani. Este singurul personaj de pe scena care are linistea asigurata. De aici, o evidenta superioritate asupra tuturor celorlalti actori politici. Un alt atu teribil al lui Basescu fata de aliati si de adversari este mandatul pe care l-a primit de la electorat in alegerile prezidentiale. Un mandat anticoruptie si anti-PSD. In aceste conditii, este de imaginat o rupere a Aliantei (fie chiar si a unei parti a ei, din tabara liberala, eventual) de Traian Basescu si o transbordare la PSD? Riscurile ar fi uriase, din cauza aceluiasi Basescu. O defectiune in sanul DA si apoi un cocteil guvernamental cu PSD ar avea parte de un presedinte dusman in coasta. Un presedinte care, sa nu uitam, are dreptul sa prezideze sedintele de guvern si care a promis ca va face din problema coruptiei obiectiv prioritar in Consiliul Suprem de Aparare al Tarii. De data asta, mai putin viscerele si mai mult logica ii vor face pe liderii DA sa se gandeasca de zece ori pana sa se pupe cu PSD-ul. Un guvern DA-PSD fara acceptul lui Basescu, ba, mai rau, avandu-l pe acesta adversar, pare irealizabil. Sau, in orice caz, aducator de pagube serioase, chiar iremediabile, pentru Alianta.Pe de alta parte, care ar fi efectul unor alegeri anticipate? Pe cine favorizeaza ele? Nu e greu de imaginat schimbul de replici in cazul in care Basescu, consecvent, il va propune pe Tariceanu premier, iar acesta va fi respins in parlament de doua ori. PSD si aliatii sai, PUR si UDMR, il vor acuza pe Basescu si Alianta de tradare a intereselor nationale, de subminare a procesului de integrare europeana etc etc. La randul lor, Alianta si mai ales Basescu vor raspunde ca nu-si pot pune in practica mandatul pentru care au fost votati si ca de aceea e nevoie de o limpezire a scenei politice. In plus, Basescu va cere romanilor ceea ce le-a cerut si bucurestenilor in al doilea tur pentru Primaria Capitalei. "Dati-mi si Consiliul, pentru a putea conduce", a zis atunci. Acum va cere Parlamentul. Le va cere alegatorilor sa termine ce-au inceput, sa mature de la putere PSD-ul. Cu mesaje asemanatoare a castigat Presedintia. A a doua oara ar putea castiga si Parlamentul pentru Alianta.Basescu e pe val. El mizeaza pe asta. Mizeaza pe faptul ca la o noua consultare e probabil sa treaca de partea sa multi dintre cei care, in primul tur, nu au crezut ca schimbarea politica e posibila. Acum, votul inertial in favoarea puterii ar putea lucra pentru Basescu. Si apoi, bucurestenii, care l-au votat in iunie, au acceptat sa mai mearga o data la urne pentru a alege primarul Capitalei, trimitandu-l pe Basescu la Cotroceni. De ce ar face romanii care l-au ales pe 12 decembrie altfel?Nu stiu ce calcule si-au facut Alianta DA si Traian Basescu. Dar este posibil sa fi inteles ca alegerile anticipate, fortate de noul presedinte, acum cat e inca pe cai mari, nu sunt chiar o nenorocire. S-ar putea, dimpotriva, sa le considere de preferat unui guvern fragil, gata sa se scuture la prima tuse a Opozitiei, ori o alianta guvernamentala contra naturii. Si a electoratului.
Publicat de : ---
Data publicării: 30 Mar 2006 - 05:59
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=16362&titlu=Pe_ce_se_bazeaza_Basescu?