Primarul Falca s-a inregistrat cu tot cu urarile de Paste Aradenii au pus botul, ca au vorbit cu robotul [1]

Aflat in plina campanie de spalare a pacatelor in fata electorilor aradeni, primarul Gheorghe Falca incearca din rasputeri sa gaseasca solutii de a invia in constiinta electorilor

. Asa ca, folosindu-se de idei izvorate din materia lui cenusie sau din a celor din jurul sau, edilul a inceput sa se joace prima data cu iepurasii prin fata Primariei, spre amuzamentul copiilor ai caror parinti vor fi chemati peste doi ani la urne sa voteze "Gheorghe Falca - primar". Mai apoi, in plina sarbatoare pascala, mii de locuitori din municipiul Arad au fost sunati de insusi edilul democrat. Acesta nu si-a anuntat din timp gestul menit sa-l reinvie in ochii lumii, ci a tinut totul la strict secret, de parca pe cei de la SRI i-ar fi interesat urarile adresate de Falca cetatenilor. Astfel ca in timp ce se chinuiau sa-si burduseasca stomacele cu traditionalele bucate pascale, mii de aradeni au ramas unii uimiti, altii cu drobu-n gat, cand au raspuns la telefon si au avut surpriza sa auda ca edilul, prin vocea sa, le transmite: "Hristos a Inviat!" si "Sarbatori Fericite!". Bucuria celor care au fost sunati de Falca a fost cu atat mai mare, cu cat a fost vorba de oameni de rand. Insa, bucuria s-a transformat rapid in dezamagire pentru ca cei care s-au trezit sunati de primul om al urbei au vrut, ca orice bun crestin, sa intoarca urarile. Dar nu a fost posibil, pentru ca la celalalt capat al firului era, de fapt, un robot telefonic si nu primarul, vocea lui Ghita fiind inregistrata din timp. Daca unele persoane s-au consolat cu gandul ca nu-i pot spune primarului traditionalul: "Adevarat a Inviat!", altele, care inca mai simpatizeaza cu Opozitia, nu au putut sa nu carcoteasca si sa se intrebe: "Oare asta a sunat din bani publici?".Un articol de
Publicat de : ---
Data publicării: 29 Apr 2006 - 05:44
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=17334&titlu=Primarul_Falca_s_a_inregistrat_cu_tot_cu_urarile_de_Paste_Aradenii_au_pus_botul__ca_au_vorbit_cu_robotul