Un primar din judetul Constanta emite acte publice cu o stampila personalizata [1]

Primarul comunei Agigea, Ion Ionita poate sa  intre în Cartea Recordurilor ca primul primar din România cu stampila personalizata

. Fara sa dea semne ca întelege ca savârseste, astfel, un grav abuz si ca toate actele „amprentate” în acest mod devin nule, primarul si-a facut o stampila cu numele sau, folosind-o la toate actele aduse la semnat. Fie ca este vorba despre un certificat de atestare fiscala, un contract de vânzare-cumparare sau o simpla adeverinta, documentele poarta viza „primar Ionita Ion”, în timp ce vechea stampila, cea conforma legii, sta într-un sertar închis cu cheia. Cu acest „instrument” inedit, el a parafat, în ultima perioada, numeroase acte.

De numele primarului din Agigea se leaga realizarea mai multor tranzactii ilegale cu terenuri agricole, Ionita fiind acuzat ca a ajutat apropiati ai sai sa puna mâna pe hectare întregi în zone foarte bune, totul în schimbul unor sume ridicole. Un caz deosebit este acela privind vânzarea, în luna iunie a anului 2002, a unui teren de 3,5 hectare situat chiar lânga Pod, pe locul fostei pasuni comunale si foarte aproape de soseaua nationala. Suprafata, considerata atunci în extravilan, a fost data printr-o hotarâre a Comisiei Locale de Fond Funciar, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991, catre mostenitorii Neagu Alexandra, Goreci Florel, Aurica Sauleanu si Ana Taranu. În nume personal, dar si ca mandatar al celorlalti trei proprietari, Alexandra Neagu a înstrainat terenul dupa ce primarul Ionita i-a spus ca acesta se afla undeva pe lânga Lacul Zarguzon, zona pustie si considerata ca fiind una lipsita de interes. Nu s-a facut o identificare a terenului si a limitelor de hotar, femeia fiind convinsa, în acel moment, ca cele spuse de Ionita reprezinta purul adevar.

Inginerii «funciare»

În procesul-verbal de punere în posesie întocmit de Comisia Locala, lotul Alexandrei Neagu a fost identificat (dar doar pe hârtie) ca fiind parcela A2/1 (ulterior, s-a descoperit ca aceasta nici nu exista, de fapt, în planul cadastral). Dupa sedinta, Ionita a fost acuzat ca a modificat denumirea parcelei, trecând un alt numar de lot, 443/2 (de data aceasta, real!), lot foarte bine pozitionat, dupa care si-a pus peste schimbare stampila personalizata. Între timp, Neagu Alexandra, convinsa ca are un teren fara prea mare utilitate, a fost de acord sa îl vânda, pentru suma de doar 20 milioane lei, lui Matei Mariean, un politist de frontiera care face parte dintre apropiatii primarului. În antecontractul încheiat între Neagu Alexandra si Matei în data de 19 iunie 2002 este trecut lotul fictiv A2/1, dupa care, în contractul propriu-zis de vânzare cumparare din 11 aprilie 2003, apare parcela reala, 443/2. Neagu a primit, înca de la antecontract, suma integrala de 20 milioane pentru „terenul de la Zarguzon”, promitând ca îi va da terenul lui Matei, imediat dupa ce obtine titlul de proprietate. Acest titlu a fost emis în data de 1 noiembrie 2002 de catre Comisia Judeteana  pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor si poarta numarul 26295/1729. Dupa dobândirea proprietatii, Mariean Matei a lotizat terenul în trei parcele distincte, pe care le-a vândut, pe bani grei, adica peste 50.000 de euro, unor persoane printre care se numara si cumnata primarului Ionita, Eugenia Letu.

Un notar «constiincios»

Un caz similar este cel privind cumpararea a 1,5 hectare teren extravilan cu doar 45 milioane de lei, teren care, ulterior, a fost vândut unui tert pentru 3 miliarde lei. Aflându-se într-o grava situatie financiara, familia Todorov a fost convinsa de acelasi primar sa îi vânda terenul „de doi lei” unui anume Ilie Ciudin, si acesta un apropiat al lui Ionita. Contractul de vânzare-cumparare a fost însa încheiat în lipsa proprietarului Costica Todorov, aflat, în acel moment, la munca în Israel. Desi nu exista o procura, tranzactia dintre familia Todorov si Ilie Ciudin a fost efectuata, si înca în prezenta unui notar public. În ciuda acestei lipse de procedura, notarul constantean Veronica Petrescu a autentificat acest document. Numele aceluiasi notar se regaseste si în tranzactia încheiata în 2002 privind vânzarea dintre Neagu Alexandra si Matei Mariean. Surprinzator, notarul public nu a observat diferentele dintre antecontract si contractul efectiv de vânzare-cumparare. Astfel, în primul act, încheiat în 2002, se discuta despre vânzarea celor 3,5 hectare din parcela A2/1, cea fictiva, dupa care, în contractul din 11 aprilie 2003, se înstraineaza aceleasi 3,5 hectare, dar de aceasta data pe parcela 443/2.

În acordul bilateral încheiat în fata notarului public în 11 aprilie 2003 se mentioneaza, în mod eronat, faptul ca masuratorile au fost executate la fata locului de catre un proiectant autorizat si în prezenta proprietarei. Atât Ionita, cât si Matei au profitat însa de buna-credinta a vânzatorului, Neagu Alexandra fiind ferm convinsa ca vinde un teren agricol aflat departe, lânga lac si în nici un caz o parcela în buricul târgului, unde preturile pe metru patrat erau de zeci de ori mai mari.

Publicat de : M. Stirbu
Data publicării: 31 Mai 2006 - 06:00
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=18241&titlu=Un_primar_din_judetul_Constanta_emite_acte_publice_cu_o_stampila_personalizata