Macovei paraseste sala in semn de protest Deputatii au redus atributiile procurorilor in cazul interceptarilor [1]

Deputatii din Comisia juridica au decis ieri sa limiteze atributiile procurorilor in domeniul interceptarilor telefonice si al inregistrarilor audio si video, ceea ce a facut ca ministrul Justitiei, Monica Macovei, sa paraseasca sala de sedinte in semn de protest

. In cadrul dezbaterilor privind unele articole din Codul de procedura penala care au fost retrimise de plen la comisie, spre reanalizare, deputatii au revenit asupra deciziei initiale si au modificat acele prevederi care ofereau o mai mare putere de actiune a procurorilor in instrumentarea cauzelor penale, ei invocand ca principal argument protectia drepturilor individului si eliminarea riscului unor abuzuri care ar putea fi comise de organele de ancheta penala. Deputatii au stabilit ca interceptarea convorbirilor telefonice sa fie coordonata de catre procuror in baza unui mandat emis de judecator si cu mijloacele tehnice ale SRI. Problema procedurii interceptarilor telefonice a fost principala miza a disputelor din Parlament, in conditiile in care Monica Macovei dorea ca Parchetul sa gestioneze intregul mecanism al ascultarii telefoanelor prin infiintarea unor sectii speciale pe langa Parchet, SRI fiind eliminat din schema. In acelasi timp, liberalii avansasera ideea infiintarii unei institutii tehnice care sa asigure logistic interceptarile, dar care sa fie sub control parlamentar. Membrii Comisiei juridice au modificat si prevederile referitoare la autorizarea interceptarilor in cazurile de urgenta, atunci cand intarzierea emiterii unui mandat judecatoresc ar putea prejudicia ancheta. Concret, ei au stabilit ca, in caz de urgenta, procurorul care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala poate dispune, prin ordonanta motivata, interceptarea si inregistrarea convorbirilor telefonice pe o durata de doar 24 de ore, si nu trei zile, asa cum dorea Macovei. Reducerea duratei la doar 24 de ore a fost sustinuta de PSD, UDMR, PNL si PRM, in timp ce democratul Costica Canacheu s-a abtinut, iar colegul sau Cosmin Popp a votat impotriva. Ministrul Justitiei a protestat si a parasit sala de sedinte. "Acest articol s-a discutat si saptamana trecuta. Reducerea duratei de interceptare va impiedica efectuarea urmaririi penale. Nu are rost sa mai particip la sedinte atata vreme cat argumentele Ministerului Justitiei nu sunt luate in seama. Nu stiu ce impresie au acesti parlamentari, nu inteleg dupa ce criterii voteaza", a declarat Macovei. Liberalul Dragos Ujeniuc a fost unul dintre cei care au admonestat-o pe Macovei pentru... atitudinea sa "sfidatoare". "Rog sa se consemneze. Doamna Macovei, in mod sfidator, pleaca si vine cand doreste", a comentat deputatul liberal. Presedintele comisiei, conservatorul Sergiu Andon, a rugat-o sa ramana la sedinta si i-a dat un buchet de flori pe care ministrul l-a lasat insa pe masa, iesind din sala. Deputatii au eliminat cu totul posibilitatea inregistrarilor audio si video in spatiul privat si au redus de la 360 la 120 de zile durata autorizatiei pentru inregistrarile audio si video din spatiul public, in cazul persoanei urmarite penal. Efectuarea inregistrarilor de catre persoanele sub acoperie se va face in baza unei autorizatii emise de judecator, si nu de catre procuror, asa cum propunea Ministerul Justitiei si doar pentru o perioada de cel mult 60 de zile.Un articol de R. Georgescu
Publicat de : ---
Data publicării: 02 Iun 2006 - 05:51
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=18298&titlu=Macovei_paraseste_sala_in_semn_de_protest_Deputatii_au_redus_atributiile_procurorilor_in_cazul_interceptarilor