Comisia juridica a Senatului, reunita marti dupa-amiaza, a reluat in discutie proiectul de lege privind privatizarea BCR si a adoptat un raport favorabil, cu doua amendamente
.
Senatorii juristi au decis ca titlul legii trebuie modificat in "Legea privind finalizarea privatizarii BCR", iar la articolul 2 alineatul 2 al acesteia s-a hotarat traducerea in limba romana a termenului "agent escrow" (agent tranzitoriu).
La propunerea presedintelui comisiei, Peter Eckstein-Kovacs, senatorii au decis elaborarea unui raport comun cu cel al comisiilor de buget-finante si de privatizare, care, la randul lor, au avut doua amendamente.
Astfel, senatorii economisti au decis ca legea se va adopta cu urmatorul alineat: "anexele clasificate ale contractului de vanzare-cumparare de actiuni nu fac obiectul prezentei legi".
In prima parte a zilei de marti, intr-o prima sedinta a Comisiei juridice a Senatului, membrii acesteia au decis sa amane discutarea proiectului de lege in vederea completarii de catre guvern a materialului explicativ aferent acestuia.
In cadrul sedintei, senatorii opozitiei si-au exprimat nemultumirea ca nu li s-a pus la dispozitie intregul contract de privatizare, inclusiv clauzele confidentiale.
De asemenea, senatorii au invocat lipsa de timp pentru studierea proiectului. Presedintele Comisiei juridice, senatorul Peter Eckstein-Kovacs, a explicat ca s-a decis reluarea, in aceeasi zi, a discutiilor pe marginea acestui proiect de lege la solicitarea Biroului permanent al Senatului.
El a spus ca nu exclude posibilitatea ca proiectul de lege sa intre pe ordinea de zi a sedintei de plen de joi, 29 iunie, a Senatului.
Publicat de
:
Redactia Curentul
Data publicării: 29 Iun 2006 - 06:41