Marinescu ar da liber comisiilor parlamentare sa incalece Curtea de Conturi [1]

Curtea de Conturi ar putea ajunge la mana comisiilor parlamentare

. Senatorul PD Marius Marinescu a anuntat ca planuieste sa amendeze Legea de functionare a acestei institutii in sensul cresterii prerogativelor comisiilor celor doua Camere asupra Curtii de Conturi. Daca intentia acestuia va avea succes, comisiile vor avea calitatea de a solicita controale Curtii de Conturi "acolo unde apar suspiciuni de abuz, coruptie, gestionare frauduloasa a banului public, in urma privatizarilor, achizitiilor publice, acordarii ajutoarelor de stat si a fondurilor de finantare", ceea ce in momentul de fata se poate face numai cu aprobarea plenurilor reunite ale parlamentului. Problema nu este insa atat de simpla, deoarece acest lucru ar putea subjuga institutia, care are nevoie de maxima independenta. Daca amendamentul lui Marinescu va intra in vigoare, Curtea de Conturi ar fi nevoita sa faca verificari inclusiv la firmele "dusmanilor" alesilor, in timp ce "prietenii" ar fi ocoliti. Justificarea senatorului democrat este legata de ancheta parlamentara privind Loteria Romana si de cazul fostului vicepremier George Copos. "Solicitarea comisiei catre Curtea de Conturi de a efectua un audit la Loteria Romana s-a lovit de refuzul institutiei de control, care a invocat lipsa cadrului legislativ pentru a da curs cererii noastre", a aratat Marius Marinescu. Acesta completeaza ca si Copos a profitat de cadrul legislativ permisiv, "reusindu-se cu greu indepartarea sa de la <butoiul cu miere> al functiilor din executiv".


Publicat de : Ionel Dancu
Data publicării: 07 Aug 2006 - 08:27
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19974&titlu=Marinescu_ar_da_liber_comisiilor_parlamentare_sa_incalece_Curtea_de_Conturi