Parlamentarii PSD ineficienti, trasi pe dreapta [1]

    Liderul PSD, Mircea Geoana, a declarat ieri ca grupurile parlamentare ale PSD, precum si senatorii si deputatii cu functii de conducere in cele doua Camere vor prezenta joi si vineri rapoarte de activitate, care vor fi analizate de conducerea partidului

.
Mircea Geoana a precizat ca, la inceputul fiecarei sesiuni parlamentare, toti deputatii si senatorii partidului care detin functii de conducere in Parlament au obligatia de a prezenta astfel de rapoarte de activitate.
Conducerea PSD se reuneste joi si vineri la Predeal, cu grupurile parlamentare ale partidului, unde, potrivit lui Geoana, se va analiza si "eficacitatea" senatorilor si deputatilor care detin functii de conducere in Parlament.
Rapoartele respective vor fi intocmite atat de liderii celor doua grupuri parlamentare ale PSD, cat si de senatorii si de deputatii social-democrati care detin functii de conducere in comisiile parlamentare si in Birourile Permanente ale celor doua Camere.
"La Predeal, vom avea o prima discutie, iar Biroul Permanent National va decide saptamana viitoare, in urma unei analize", a afirmat Geoana, raspunzand unei intrebari referitoare la posibilitatea schimbarii unor parlamentari PSD din functiile de presedinti de comisii.

Se anunta schimbari majore din functii

Totodata, vicepresedintele PSD Dan Nica nu a exclus posibilitatea ca unii parlamentari PSD sa fie schimbati din functie daca "performantele individuale nu sunt satisfacatoare".
Pe de alta parte, Geoana a evitat sa dea un raspuns la intrebarile ziaristilor referitoare la posibilitatea schimbarii lui Ion Iliescu din functia de lider al grupului PSD din Senat.
Senatorul Ilie Sarbu a precizat in schimb ca acest subiect nu a fost discutat la sedinta Biroului Permanent National al partidului, el admitand insa ca "este posibil" ca tema "sa se discute in partid".
Presedintele PSD a spus ca si in cazul Rodicai Stanoiu va fi valabila decizia conducerii centrale de a-i exlude din partid pe cei care vor primi verdict de colaborare cu Securitatea din partea CNSAS.
"Avem o decizie formala a BPN de saptamana trecuta: cine va fi dovedit ca a colaborat cu Securitatea va suferi rigorile deciziei BPN", a afirmat el. Consilierul pe probleme de securitate al prim-ministrului Marius Oprea a declarat la scoala de vara a TNL ca Stanoiu a colaborat cu Securitatea cu numele conspirativ "Paula", mentionand ca nu i-a vazut dosarul acesteia.

PSD ar schimba functionarea CSAT

Liderul PSD s-a aratat nemultumit de decizia CSAT privind neparticiparea cu trupe romanesti la forta de mentinere a pacii in Liban, apreciind ca aceasta hotarare "arata o importanta inconsecventa din partea presedintelui Basescu si a premierului Tariceanu". Sustinand ca deciziile luate de presedintele Traian Basescu, de premierul Calin Popescu-Tariceanu si de CSAT sunt conjuncturale in functie de "lupta politica interna", de "razboiul dintre presedinte si premier" si dintre ministrii liberali si cei democrati, Geoana a anuntat ca propunerea PSD privind legile sigurantei nationale va contine si o prevedere vizand "schimbarea dramatica a modului in care functioneaza CSAT".
Publicat de : Dan Ghetu
Data publicării: 30 Aug 2006 - 05:43
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=20469&titlu=Parlamentarii_PSD_ineficienti__trasi_pe_dreapta