Rapidistii il trimit pe deputatul Nati Meir la psihiatrie [1]

Conducerea Rapidului l-a facut praf, ieri, intr-un comunicat semnat de Dinu Gheorghe, pe Nati Meir, care s-a laudat ca i-a transferat pe Mazilu, Stancu si Lazar in Giulesti: „Ceea ce face Meir ne duce cu gandul la o escrocherie sau la o clinica psihiatrica“

.

In plin scandal sub Podul Grant, Nati Meir nu scapa ocazia sa-si faca din nou publicitate cu brandul Rapid. Controversatul om de afaceri israelian sustine ca a platit bani grei pentru ca jucatorii Sportului Studentesc, Mazilu, Lazar si Stancu, sa ajunga in proprietatea giulestenilor. Realitatea pare, insa, alta.

Anuntate de mai multa vreme in presa, transferurile lui Mazilu, Lazar si Stancu, de la Sportul la Rapid, s-au materializat abia ieri, cand patronul Rapidului a anuntat ca cei trei sunt, oficial, jucatorii „visiniilor“. Curioasa ramane, insa, nu numai tergiversarea discutiilor, cunoscute fiind problemele giulestenilor din campionat, cat, mai ales, iesirea la rampa a controversatului om de afaceri israelian Nati Meir, care a declarat ca fiul sau, in varsta de numai 15 ani (?!), a platit o suma imensa pentru transferul celor trei. Oficialul giulestean a precizat ca suma pe care Rapid o va plati pentru transferul celor trei jucatori de la Sportul este destul de mica. „Va fi, in principal, un schimb de jucatori. Suma de transfer chiar este una mica. Nu pot sa spun despre cat e vorba, dar este mica“, a explicat George Copos.

Culmea, ieri, pe site-ul „rapidisti.ro“, omul de afaceri israelian a venit cu o declaratie-soc: „Voi plati jumatate din pretul celor trei, care este unul imens, mai mult decat dublu fata de cel vehiculat, de 1,5 milioane de euro. În schimbul acestor bani, fiul meu, Or Meir, în varsta de 15 ani, va fi actionar. E rapidist înfocat si m-a convins sa îi transferam pe cei trei jucatori ai Sportului dupa partida de la Arad, cand a plans de ciuda ca giulestenii au pierdut“, a declarat Nati Meir. Mai mult, Meir joaca tare de la inceput, el atacandu-l, deja, pe Copos: „O sa îl aduc la Rapid pe Hizo, care va fi director tehnic, dar nu se va implica în antrenamente si în alcatuirea echipei. Hizo o sa fie un fel de scouter si va conduce si centrul de juniori, pentru ca, de doi ani, Rapid nu a mai produs nici un fotbalist. Asa o sa am si eu un om de încredere în club si voi avea siguranta ca nu o sa fiu pacalit de Copos“. Pentru asemenea afirmatii, Copos nu a iertat, pana acum, pe nimeni. De ce-ar fi Nati Meir primul?

Rapid: «Caz de psihiatrie»
Conducerea FC Rapid a declarat, ieri, ca omul de afaceri Nati Meir, despre care se scrie ca este „un «politician» în cautare disperata de publicitate gratuita“, nu are nicio legatura în realizarea transferurilor jucatorilor de la Sportul. „Insistenta de a poza în «salvator» al clubului, vehiculându-se sume aberante platite de domnul respectiv (pe care i le va «apara» un director tehnic adus pe post de bodyguard pare-se), nu ne poate duce cu gândul decât ori la o escrocherie, ori la o clinica psihiatrica“, se precizeaza în comunicatul semnat de administratorul unic, Dinu Gheorghe.

Dinu Gheorghe:
„Chiar am vorbit cu domnul Copos, poate e ceva cu domnul Meir si poate nu e bine sa stiu eu. Dar am înteles ca e un act de impostura. Vad ca vorbeste foarte multa lume în numele nostru. Mai e o persoana care vorbeste în numele Rapidului si nu are calitatea, iar acum a aparut si Nati Meir. Poate o sa facem o tribuna oficiala numai cu atârnatori pe la Rapid“.

Publicat de : Adrian Fugaretu Urea
Data publicării: 31 Aug 2006 - 05:37
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=20493&titlu=Rapidistii_il_trimit_pe_deputatul_Nati_Meir_la_psihiatrie