Senatorii se plang de apa deputatilor

De cand au parasit cladirea fostului Comitet Central si s-au mutat alaturi de deputati in Casa Poporului, senatorii au numai motive de nemultumire

. S-au plans ca nu au suficiente spatii, ca acestea nu sunt dotate corespunzator. Ba chiar ca birourile nu sunt incalzite cum trebuie si de atata frig iarna le ingheata apa in sticle. Mai nou este contestata si calitatea potabila a apei care curge la robinetele din incinta Palatului Parlamentului, pe motiv ca aceasta contine prea mult fier si plumb. Senatorii s-au plans de mai multa vreme de calitatea apei din noul sediu de la Palatul Parlamentului. In sediul fostului CC, ei erau obisnuiti cu cea mai buna apa din Capitala care venea de la un izvor subteran, ce fusese amenajat special pentru Nicolae Ceausescu. Odata mutati la “casa noua”, senatorii s-au trezit ca apa nu este potabila, ba chiar curge cu impuritati. Conducerea Camerei Superioare s-a autosesizat si a cerut o expertiza. La primele analize din luna aprilie a iesit ca apa din Parlament contine prea mult plumb si fier. Iar o luna mai tarziu un nou set de analize au aratat ca apa parlamentara are de patru ori mai multe bacterii cloriforme. Astfel, medicii au atentionat ca lipseste clorul rezidual. “Se pare ca rezervoarele de apa potabila din perimetrul Palatului Parlamentului trebuie curatate. Sunt depuneri la rezervoare”, ne-a declarat secretarul general al Senatului, Dan Vasiliu. Motiv pentru care reprezentantii Senatului au cerut principalului administrator al cladirii, Camera Deputatilor, sa ia masuri de imbunatatire a calitatii apei. In vacanta parlamentara s-au montat dozatoarePrimele masuri au aparut. La Camera Deputatilor insa, unde in timpul vacantei parlamentare s-au montat dozatoare de apa.Secretarul general al Camerei, Georgeta Ionescu, neaga insa ca instalarea  celor 60 de aparate ar avea vreo legatura cu calitatea apei potabile din cladire sau cu vreo sesizare venita de la senatori. Mai mult, ea a spus ca apa din institutie este conforma cu normele legale si a pus investitia pe seama turistilor. “E cald si vrem ca oamenii sa aiba apa la dispozitie. Cui nu-i place apa de la robinet sa bea de la dozatoare”, ne-a  declarat ea. Mai mult, secretarul general de la Camera a explicat ca asemenea dozatoare se intalnesc “in orice institutie serioasa”. “Avem foarte multi vizitatori care trebuie tratati cu respect”, a spus ea, adaugand ca aparatele sunt instalate pe traseele vizitate de turisti.La Senat, secretarul general Dan Vasiliu se pregateste si el sa cumpere dozatoare. “Eu sunt obligat sa pastrez conditiile optime pentru sanatatea angajatilor si de aceea am demarat achizitia publica a unor dozatoare de apa, ce vor fi montate pe culoarele Senatului”, a spus el, adaugand ca vor fi cumparate in jur de 15-20 de aparate, care vor fi montate in locurile “populate”.  
Publicat de : Ristache Roxana
Data publicării: 05 Sep 2006 - 05:33
 

Link ştire