Senatorii s-au certat pe functiile din grupurile parlamentare [1]

Sesiunea parlamentara ordinara a inceput, ieri, la Senat cu revalidarea vechii componente a Biroului Permanent al acestui for

. De aceasta data, parlamentarii Camerei Superioare s-au abtinut de la certuri pe functii, asa cum au facut, de exemplu, la inceputul sesiunii trecute din februarie, cand actualul ministru al transporturilor, democratul Radu Berceanu, nu a vrut sa renunte la functia sa de vicepresedinte.

Astfel, Alianta D.A. va fi reprezentata in Biroul Permanent de vicepresedintii Teodor Melescanu (PNL) si Alexandru Peres (PD) si de chestorii Paula Ivanescu (PD) si Paul Pacuraru (PNL). Doru Ioan Taracila (vicepresedinte), Ilie Sarbu (secretar), Ioan Chelaru si Dan Mircea Popescu (chestori) vor fi reprezentantii PSD in Biroul Permanent al Senatului. Vicepresedinte din partea PRM va fi Corneliu Vadim Tudor, iar Mihai Ungheanu si Valentin Puskcas vor reprezenta UDMR; PC va beneficia de o functie de secretar, ocupata de Gavrila Vasilescu.

Daca Biroul Permanent nu a suferit modificari, nu acelasi lucru se poate spune si despre grupurile parlamentare. Alianta D.A. nu a fost afectata de modificari, ea fiind condusa, in continuare, de Puiu Hasotti (PNL), avandu-i ca vicelideri pe Viorel Arion (PNL) si Petre Iotcu (PD), iar ca secretar pe Cristache Radulescu (PD). La grupul PSD lucrurile stau insa altfel. Lider va ramane Ion Iliescu, insa vicelideri au fost desemnati Otilian Neagoe, Șerban Nicolae si Vasile Dancu, iar secretar Cristian Georgescu.

Grupul senatorial PRM va fi condus de Gheorghe Funar, vicelideri fiind Nicolae Iorga si Carol Dina, iar secretar Ilie Petrescu. Dan Voiculescu va continua sa fie liderul grupului PC din Senat, Silvia Ciornei si Sabin Cutas vicepresedinti, iar postul de secretar va fi ocupat de Gheorghe Constantin.

UDMR si-a pastrat conducerea grupului, respectiv Verestoy Attila - lider, Pete Ștefan - vicelider si Sogor Csaba - secretar.


Publicat de : Ioana Danciu
Data publicării: 05 Sep 2006 - 05:36
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=20624&titlu=Senatorii_s_au_certat_pe_functiile_din_grupurile_parlamentare