Traian Basescu face lobby pentru modificarea Constitutiei [1]

Presedintele Traian Basescu a pledat din nou, ieri, pentru descentralizarea administratiei si modificarea Legii fundamentale, in sensul clarificarii regimului constitutional al Romaniei

. Scopul declarat: crearea in interiorul partidelor a unei "mase critice" favorabile schimbarii. Invitat la Scoala de vara a tinerilor pesedisti, seful statului a vorbit, ca si la manifestarea similara a PD, de la sfarsitul saptamanii trecute, de "pacatele" Constitutiei, izvor de conflicte in zona executiva, adica in relatia dintre presedinte si premier.

Presedinte de decor sau presedinte-premier

Raspunzand la o intrebare din sala privind neindeplinirea obligatiilor pe care si le-a asumat, in numele Aliantei, in campania electorala, Basescu a dat vina pe actuala Constitutie, care nu-i permite sa readuca Guvernul la linia data de programul de guvernare. if(typeof(ord)=="undefined")ord=Math.random()*10000000000000000; document.write('); Presedintele a parut, la un moment dat, sa se exprime in favoarea transformarii Romaniei in republica prezidentiala, atunci cand s-a referit la problemele din domeniul sanatatii sau educatiei: "Imi pare rau ca nu am parghiile sa le rezolv eu!". Un alt argument in favoarea republicii prezidentiale, adus in discutie de catre seful statului, este acela ca, in alegerea modelului constitutional, trebuie sa se tina cont "de realitatea electorala" si sa se dea alegatorilor o solutie pe care sa o accepte. Or, toate sondajele arata ca romanii prefera, cu o majoritate covarsitoare, sa-si aleaga presedintele prin vot direct. Ulterior, Basescu a sustinut ca poate fi adoptat si modelul "soft" al republicii parlamentare, majoritar in Europa, si "mai convenabil" clasei politice: "Sa nu uitam totusi ca, in Europa, singura republica prezidentiala este Franta. Experienta europeana ne poate da solutia".

Sa-i dam electoratului ce vrea!

Basescu a dat asigurari ca nu va presa pentru o solutie sau alta si ca nu va judeca in functie de interesul propriu: "Daca discutia «republica parlamentara, republica prezidentiala» va intra pe un fagas serios intre partidele politice, va garantez ca voi sti ce sa fac, astfel incat sa nu fie vorba, in aceste discutii, de sustinerea interesului presedintelui actual ales. (...) Va trebui sa alegem ce accepta electoratul, dar presedintele in functie va trebui sa garanteze ca nu isi sustine interesele in discutiile intre partide". Traian Basescu a tinut sa precizeze ca, in republica prezidentiala, seful statului este ales direct de catre electorat si conduce Executivul, iar in cea parlamentara, seful statului este ales de Legislativ si are puteri limitate.

Pana acum, doar PD si PNL si-au exprimat clar punctele de vedere in chestiunea modificarii Constitutiei. Democratii opteaza pentru o republica semiprezidentiala, dupa model francez, in timp ce liberalii sustin republica parlamentara, in care premierul detine prerogativele cele mai importante in stat.

Geoana nu crede in judecatori neutri

La scurt timp dupa discursul lui Basescu, liderul pesedist Mircea Geoana a declarat ca nu crede in argumentele presedintelui, ca va fi un judecator dezinteresat in discutia despre modificarea Constitutiei, sustinand ca seful statului va dori sa creeze o lege fundamentala care sa ii serveasca interesele politice. El a apreciat ca Basescu "isi doreste mai multa putere" pentru ca este presedinte, iar, daca ar fi fost premier, si-ar fi dorit mai multa putere, prin modificarea Constitutiei, pentru primul ministru. Geoana nu s-a decis asupra modelului de urmat. El sustine ca Romania nu isi permite nici sa "abandoneze" institutia prezidentiala, pentru ca romanii doresc in continuare un presedinte in care sa investeasca incredere si un vot, dar nici sa se perpetueze sistemul actual constitutional, in care premierul si presedintele "se calca pe picioare". liliana.ruse@gandul.info
Publicat de : Liliana RUSE
Data publicării: 09 Sep 2006 - 06:07
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=20729&titlu=Traian_Basescu_face_lobby_pentru_modificarea_Constitutiei