Deputații au adoptat pe articole proiectul de lege care amână intrarea în vigoare a Codului Penal [1]

Deputații au adoptat pe articole, proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr.50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcționări a instanțelor judecătorești și parchetelor și pentru prorogarea unor termene, informează AMOS News.

Reglementarea principală a proiectului este cea care se referă la prorogarea termenului de intrare în vigoare a Codului Penal, până la 1 septembrie 2008.
Dezbaterile generale au fost marcate de disputele între reprezentanții puterii și cei ai opoziției, PSD și PRM opunându-se acestei prevederi.

”Ministerul Justiției a venit cu șmecherii și profitând de vacanța parlamentară prorogă termenul de intrare în vigoare a Codului Penal, de la 1 septembrie 2006 la 1 septembrie 2008. Nu suntem de acord cu acest lucru”, a afirmat deputatul PSD, Florin Iordache, vicepreședinte al Comisiei juridice.

Deputatul PRM Florina Jipa a apreciat că prorogarea nu va face altceva decât să ”amețească” judecătorii și procurorii și consideră că proiectul de lege a fost făcut dintr-o ”ambiție” a unor persoane pentru ca acest Cod Penal să fie ”sub patronajul” actualului ministru al justiției.

Deputații Mate Levente (UDMR) și Sergiu Andon (PC) au afirmat că formațiunile pe care le reprezintă susțin proiectul, chiar dacă, în opinia lor, generează mai mult haos în domeniu.

”Votând pentru această nouă reglementare o facem nu cu conștiința împăcată ci cu convingerea că gestionăm în continuare o situație tot mai haotică. Nu poate exista ordine de drept în condiții de instabilitate legislativă. Observăm o cârpeală continuă a legislației în domeniu”, a spus Andon.

Pe de altă parte, reprezentanții PNL și PD au afirmat că susțin proiectul deoarece, dacă ar fi intrat în vigoare noul Cod Penal, de la 1 septembrie 2006, s-ar fi creat un ”haos incomensurabil” și ”jumătate din pușcării s-ar fi golit”.
Publicat de : Andrei DINU
Data publicării: 12 Sep 2006 - 05:37
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=20768&titlu=Deputatii_au_adoptat_pe_articole_proiectul_de_lege_care_amana_intrarea_in_vigoare_a_Codului_Penal