Creste ura PNL fata de Basescu [1]

Mai multi lideri liberali doresc retragerea sprijinului acordat presedintelui

.

Conducerea PNL a admis ca foarte multi lideri locali si centrali ai partidului doresc ca liberalii sa-i retraga sprijinul lui Traian Basescu. Tot ieri, deputatii liberali au confirmat sustinerea fata de declaratiile liderului lor, Crin Antonescu, care ceruse saptamana trecuta rediscutarea relatiilor cu PD si gasirea unui candidat propriu la presedintie.

"O atitudine mai obiectiva fata de PNL"

Biroul Executiv al PNL nu a votat ieri pentru retragerea sprijinului lui Basescu, dar i-a cerut acestuia, public, "o atitudine obiectiva fata de PNL".

Aceasta varianta reprezinta o formula de compromis, care sa nu-i irite si mai mult pe democrati, dar nici pe propriii membri din ce in ce mai nemultumiti de relatia cu PD.

Ca urmare, liberalii au emis o declaratie publica in care anunta ca "s-a luat act ca sunt lideri importanti, parlamentari si presedinti de filiale, care agreeaza aceasta posibilitate" de a nu-l mai sustine pe Basescu.

Cum Tariceanu evita sa se pronunte public pe aceasta tema, cel caruia i-a revenit sarcina sa transmita mesajul a fost vicepresedintele PNL Puiu Hasotti, unul dintre criticii presedintelui.

"Situatia este generata, din pacate, de domnul Basescu, care ne-a dat dovada de ostilitate in mai multe randuri, iar acest fapt genereaza o anumita tensiune intre PNL si PD", a explicat Hasotti, subliniind insa ca liberalii au in continuare incredere in Alianta.

Conform acestuia, ieri, in Biroul Executiv nu s-a dat un vot in legatura cu Basescu, iar subiectul nu figureaza pe ordinea de zi a Delegatiei Permanente de la sfarsitul lunii.

Crin Antonescu se simte victorios

Crin Antonescu declara insa ca, dupa parerea sa, mesajul emis ieri inseamna ca pozitia lui de principiu a fost asumata de conducere. "Oricum, in raport cu presedintele nici nu aveau ce decizie sa ia, pentru ca nu acesta este forul abilitat", a declarat liderul deputatilor. El este convins ca la Delegatia Permanenta subiectul va fi abordat, pentru ca aproximativ trei sferturi dintre sefii de filiale se situeaza pe aceeasi pozitie cu el.

Ieri, si grupul deputatilor PNL a anuntat ca isi sustine liderul in toate declaratiile. Deputatii au emis un comunicat prin care isi exprimau dorinta de stabilitate "cu respectarea Constitutiei si sustinerea neconditionata a guvernului Tariceanu".

PD asteapta explicatii

PD asteapta explicatii

 

PD asteapta explicatii

 

PD asteapta explicatii

 

Presedintele PD, Emil Boc, asteapta de la liberali sa precizeze public daca declaratiile critice la adresa PD si a lui Basescu reprezinta pozitia oficiala a PNL sau doar niste voci izolate.

 "Deocamdata le-am luat sub rezerva ca nu reprezinta un punct de vedere oficial al PNL si nu le-am dat importanta", a spus Boc. In ciuda neintelegerilor evidente, si Boc a tinut sa precizeze ca relatia democratilor cu liberalii "functioneaza foarte bine".

Liberalii lui Tariceanu nu mai vor sa-i asigure spatele lui Basescu


Publicat de : ---
Data publicării: 19 Sep 2006 - 06:00
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=20951&titlu=Creste_ura_PNL_fata_de_Basescu