Deputatul PC Cornelia Ardelean cere stoparea interimatului de la șefia MApN [1]

Președintele Organizației Județene Arad a Partidului Conservator, Cornelia Ardelean, a atras, marți, atenția în plenul Camerei Deputaților, într-o declarație politică, asupra problemelor existente în Armata Română, cu puțin timp înainte de integrarea în Uniunea Europeană, informează AMOS News.

Deputatul conservator a subliniat că decesul militarului în termen împușcat mortal duminică seara în incinta unității militare UM 01191 din Lipova, județul Arad, atrage din nou atenția asupra situației deloc fericite în care se află Armata Română. Cornelia Ardelean a amintit că în plin proces de profesionalizare a Armatei, militarul în termen Florin Musteață, în vârstă de 21 de ani, a fost împușcat mortal de un coleg aflat în serviciul de pază, care se pare că nu a respectat consemnele militare, manevrând nejustificat armamentul din dotare.

„Nu aș vrea să fac nici o legătură între acest accident și situația de interimat de la conducerea Ministerului Apărării Naționale. Este clar însă că sistemul național de apărare are lacune mari, nepermise pentru o țară membră NATO. Nu ne putem permite să repetăm greșelile din Armata cu amatori în cea cu profesioniști, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2007, iar trecerea trebuie făcută cât mai aproape de realitate cu putință”, a precizat deputatul PC de Arad.

Cornelia Ardelean a cerut tuturor factorilor implicați în acțiunea de trecere a Armatei de la voluntariat la profesionism să găsească cele mai bune soluții pentru a nu mai rămâne fără soldați nevinovați.

„Selecția trebuie să fie dură și riguroasă, pentru că una este să pierzi soldați pe teatrele de operații externe, în mijlocul conflictelor armate, și cu totul altceva este să mori nevinovat în post, ucis de un coleg iresponsabil. Nu numai din acest motiv, ci și din altele, de rațiuni de politică externă, Guvernul trebuie să se grăbească cu stoparea interimatului de la nivelul Ministerului Apărării, pentru ca lucrurile să intre în normalitate, iar procedurile pentru aderarea Armatei în Uniunea Europeană și crearea unei armate profesioniste să nu sufere întârzieri nejustificate”, se arată în finalul declarației politice a parlamentarului conservator.
Publicat de : Paul PREDA
Data publicării: 20 Sep 2006 - 05:33
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=20955&titlu=Deputatul_PC_Cornelia_Ardelean_cere_stoparea_interimatului_de_la_sefia_MApN