Presedintele CJ Vaslui, anchetat de Politie

Corneliu Bichinet Presedintele CJ Vaslui, Corneliu Bichinet (PRM), este cercetat de Politie in cazul privatizarii dubioase a Directiei Judetene de Protectie a Plantelor (DJPP), institutie care s-a aflat in subordinea Consiliului Judetean

. Scandalul a aparut in momentul publicarii in Monitorul Oficial a Legii 37/2006, privind reorganizarea activitatii de protectie a plantelor. La art. 6 din lege se stipula ca "activitatea serviciilor de protectia plantelor aflate in subordinea CJ se privatizeaza". In consecinta, au aparut doua hotarari ale Consiliului Judetean, cele cu numerele 26 si 43 din 28 martie 2006, respectiv 26 aprilie acelasi an. Ulterior, acestea au fost suspendate ca aplicare, de catre magistratii Curtii de Apel Iasi. Asta in conditiile in care in luna mai 2006 au aparut o serie de norme care aratau ca, in prima faza, unitatile DJPP trebuiau sa fie transformate in societati comerciale. Cum nu s-a tinut cont de acest lucru, s-a supus discutiei in plenul CJ, iar majoritatea a decis privatizarea urgenta a DJPP. Cu toate ca Prefectura a aratat ca se incalca legea, la 1 iunie, cei 80 de salariati au fost disponibilizati, urmand ca sefii CJ sa caute investitori pentru bunurile institutiei in cauza. Atunci, fostul director al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Vaslui, Daniel Dragan, actualmente directorul de cabinet al ministrului Agriculturii, a contestat in justitie masura dizolvarii Directiei pentru Protectia Plantelor, avand castig de cauza atat la Judecatoria si Tribunalul Vaslui, cat si la Curtea de Apel Iasi. "Sper ca politistii sa finalizeze cat mai repede cercetarile, mai ales acum ca are si presa cunostinta de abuzurile pe care le-a facut Bichinet prin instrainarea ilegala a bunurilor apartinand DJPP", a precizat Daniel Dragan.

Politistii confirma cercetarile

Seful IPJ Vaslui, comisarul Mihai Carp, a confirmat existenta unui dosar de cercetare penala pe numele lui Corneliu Bichinet. "A fost facuta o plangere la noi de catre fostul director al DADR, Daniel Dragan, referitoare la instrainarea ilegala a unor bunuri apartinand Directiei Plantelor Vaslui. Dosarul este in curs de cercetare, dar pana acum a fost audiat doar Daniel Dragan, pentru a-si sustine cu probe plangerea. Urmeaza ca politistul care se ocupa de dosar sa dea curs sau nu plangerii penale, in functie de probele administrate la dosar. Pana acum nu s-a pus problema audierii domnului Bichinet", a mentionat Mihai Carp.

Seful CJ nu se sperie de verificari

"De Protectia Plantelor a raspuns sa se ocupe pana la privatizare vicepresedintele Vasile Mihalachi, iar activitatea de privatizare a fost coordonata, prin decizia emisa de presedintele CJ Vaslui, de catre vicepresedintele Dumitru Buzatu. Lucrurile au fost verificate si rasverificate de noi, cei trei care conducem Consiliul Judetean. Suntem la dispozitia oricarui organ de verificare pe aceasta problema. Asteptam rezultatele pe care le va stabili organul de control, dupa care cei trei il vor actiona in judecata pe Daniel Dragan pentru calomnie", a declarat Corneliu Bichinet.

Publicat de : ---
Data publicării: 01 Mar 2007 - 06:01
 

Link știre