Deputatul Lia Ardelean susține eliminarea discriminărilor dintre elevi [1]

Plenul Camerei Deputaților a adoptat propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, printre inițiatori fiind și deputatul PC de Arad Lia Ardelean, informează corespondentul AMOS News.

Propunerea vizează îmbunătățirea activității învățământului particular, căruia trebuie să i se aplice aceleași standarde de evaluare, obligații și facilități ca și învățământului de stat. Completările propuse urmăresc acordarea de deductibilități pentru sponsorizări și alte forme de sprijin acordat activităților desfășurate în instituțiile de învățământ.

De asemenea, inițiatorii au propus acordarea acelorași facilități elevilor și profesorilor din învățământul privat ca și în cel de stat, având în vedere că învățământul de zece clase este obligatoriu în România, fiind urmat de toți elevii, indiferent de forma în care frecventează cursurile.

„Am inițiat și susținut această propunere întrucât elevii și profesorii trebuie să beneficieze de același tratament, indiferent de sistemul de învățământ în care își desfășoară activitatea. În plus, părinții copiilor din învățământul privat contribuie la bugetele locale la fel ca și cei care urmează școlile de stat”, a subliniat deputatul Lia Ardelean.

Propunerea legislativă va urma calea dezbaterilor în Senat, care este camera decizională.
Publicat de : Paul PREDA
Data publicării: 22 Mar 2007 - 05:14
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=24196&titlu=Deputatul_Lia_Ardelean_sustine_eliminarea_discriminarilor_dintre_elevi