“Basescu are nevoie de o Constitutie dupa chipul si asemanarea sa” [1]

sustine senatorul PSD, Antonie Iorgovan

“…Discutiile despre modificarea Constitutiei nu pleaca din sfera specialistilor, ci din cea a ageamiilor in materie de constitutionalitate si constitutionalism, mai precis din sfera politiciului si este, mai exact, o diversiune lansata de acest corsar, care se afla cu totul intamplator, printr-un paradox al istoriei, la Cotroceni”

.
“… trebuie sa avem rabdarea sa se clarifice problema Constitutiei la nivelul UE. Iar dupa ce se va clarifica edificiul constitutional european, toate tarile, nu numai noi, vor trebui sa-si puna de acord Constitutia nationala cu ceea ce se va semna la nivel european”.
“...Basescu este un om total nepotrivit pentru un asemenea post. De aici vin si problemele inventate de ordin constitutional si o armata de aplaudaci, probabil bine sponsorizanti, de niste fonduri mai mult sau mai putin cunoscute si care creeaza o anumita imagine pentru prostimea din Romania, cum ca ar fi o problema grava de ordin constitutional. Sunt aberatii, pur si simplu”.
- Despre necesitatea modificarii Constitutiei se tot vorbeste in ultima vreme. Este, intr-adevar, o prioritate legislativa stabilirea unei alte forme de republica?
- Aici nu putem vorbi simplu, ca despre modificarea unui gard sau a unui sant. Daca vorbim de modificarea Constitutiei si acceptam, pana la urma, ca este vorba de legea fundamentala a statului, atunci cand se pune problema necesitatii trebuie sa-i intrebam pe cei care se pricep. Pe acei oameni care sunt specialisti in materie! Ori, niciunul dintre specialistii seriosi ai Romaniei, ca sa nu mai spun de cei din strainatate, nu au ridicat semne de intrebare in legatura cu edificiul constitutional care, neaparat, ar trebui modificat. Dar dupa cum vedem, discutiile nu pleaca din sfera specialistilor, ci din cea a ageamiilor in materie de constitutionalitate si constitutionalism, mai precis din sfera politiciului si este, mai exact, o diversiune lansata de acest corsar, care se afla cu totul intamplator, printr-un paradox al istoriei, la Cotroceni. Este deranjat de actuala Constitutie, ar vrea sa fie el un tatuc, sa puna biciul pe romani, si are nevoie de o constitutie dupa chipul si asemanarea sa.
- Totusi, vantul schimbarii nu bate numai de la Cotroceni. Exista voci chiar si din PSD care sustin necesitatea modificarii Constitutiei…
- Eu insumi, in Tratat, in 2005, in ultima editie, mentionez o perspectiva, dar pana la acel moment… Pana una alta, trebuie sa avem rabdarea sa se clarifice problema Constitutiei la nivelul UE. Iar dupa ce se va clarifica edificiul constitutional european, toate tarile, nu numai noi, vor trebui sa-si puna de acord constitutia nationala cu ceea ce se va semna la nivel european. Si cu acest prilej, fireste ca putem discuta si alte aspecte.
- Sa intelegem ca infirmati zvonurile potrivit carora PSD ar lucra in aceasta perioada la un nou proiect de Constitutie, in varianta unei republici parlamentare?
- Eu nu stiu daca se lucreaza undeva in partid, probabil ca parte din conducerea partidului este preocupata de acest subiect, pentru atunci cand va veni momentul. Problema este cum anume ar trebui sa schimbam edificiul constitutional. Si asta o spun in Tratat! Trebuie sa revenim la formula republicii parlamentare. Este si teza mea. Ca ne pregatim acum sau peste un an, doi, este mai putin important….
- Dar aceasta republica de tip parlamentar presupune si alegerea presedintelui prin vot indirect. Este Romania pregatita pentru o astfel de formula?
- Solutia cu presedintele ales prin vot direct a fost legata de o conjunctura de moment si a fost proiectata pentru o perioada limitata de timp. Romania era intr-o disolutie statala in 1990, incepuse si un razboi in jurul Romaniei, erau disolutii statale in vecinatatea teritoriului nostru si in acele conditii era imperios necesar ca seful statului sa aiba legitimitatea votului popular. Insa, conditiile istorice s-au schimbat, Romania acum este in NATO si in UE.
- Dar de ce considerati acest tip de republica mai buna decat varianta prezidentiala?
- Pentru ca in Europa se practica regimurile parlamentare, iar noi suntem in Europa. De asemenea, de-a lungul istoriei, am avut un regim parlamentar. Romania a fost o monarhie parlamentara. Aceasta este traditia noastra.
- Dar, dincolo de traditii sau practica curenta, care sunt argumentele tehnice in defavoarea unui regim prezidential?
- Ele se vad chiar acuma. Tipul acesta de regim politic functioneaza doar daca tara se afla la nivelul constructiei civice si a culturii politice. Starile conflictuale apar pentru ca, mereu presedintele se va imbatosa in campania electorala cu ce va face si va drege, iar atunci cand ajunge in postul de presedinte, constata ca de fapt nu are atributii. Si trebuie sa gaseasca scuze… De vina este Constitutia!
- Actuala Constitutie are si puncte slabe?
- Ce intelegeti prin puncte slabe? Perceptiunea intr-o astfel de constructie este data de istorie. Care ar fi punctele slabe, daca ne referim la edificiu, la elementele de osatura ale edificiului? Asa ca, o prevedere este interpretata intr-un fel sau altul… Nu este de vina proiectantul.
- Sunt, totusi, anumite stipulari care lasa loc de interpretari opuse, ori prevederi care fac posibile situatii echivoce si as lua ca exemplu recentele balbaieli ale Romaniei in politica externa…
- Aceste situatii sunt posibile pentru ca presedintele este cel care nu respecta Constitutia. El isi aroga atributii pe care nu le are potrivit Constitutiei.
- Presedintele incalca Constitutia?
- In fiecare secunda! Tot comportamentul lui este neconstitutional. Numai ca, din pacate, Curtea Constitutionala, care a fost santajata si… lucrul acesta se va analiza candva, a dat acel aviz. Dar sa
nu-si imagineze ca acel episod va trece in istorie… Nu! Odata cu procesele Flota sau Mihaileanu se va analiza si modul in care s-a dat acea decizie de catre C.C., acel aviz, prin care s-a spus ca un asemenea comportament, desi este in afara Constitutiei, nu este totusi atat de grav pentru a fi suspendat. Dar sa convenim… Romania nu are o problema constitutionala, are o problema de mentalitate, de cultura, de stil de lucru, de filosofie de viata pana la urma, a celui care se afla in scaunul de presedinte al republicii. Dupa parerea mea, este un om care este total nepotrivit pentru un asemenea post. De aici vin si problemele inventate de ordin constitutional si o armata de aplaudaci, probabil bine sponsorizanti, de niste fonduri mai mult sau mai putin cunoscute si care creeaza o anumita imagine pentru prostimea din Romania, cum ca ar fi o problema grava de ordin constitutional. Sunt aberatii, pur si simplu.
- De ce tip de presedinte ar avea nevoie Romania?
- Un presedinte care sa faca bine doua lucruri. Unu… sa o primeasca pe Nadia Comaneci, frumos, la Cotroceni, pe covorul rosu si al doilea lucru sa primeasca delegatiile. Un presedinte pur formal, cu rol decorativ. Unui presedinte nu trebuie sa-i dai prerogative! Daca este presedinte o personalitate politica si un om care a declansat, in toata viata lui, actiuni in jurul careia s-au coagulat mai multe forte politice, deci un om de constructie care, prin tot ce-a facut si-a castigat respectul societatii, el va fi un element de echilibru. Si invers. Daca nu este un asemenea om, poti sa-i dai tot felul de atributii de impaciuire, ca tot nu va face nimic, pentru ca nu va fi credibil. Revenind la acest sinistru personaj politic, care este Traian Basescu, el nu are cum sa mai fie credibil in postura de moderator al societatii, intre puterile statului.
- Dar cum explicati cotele destul de ridicate de popularitate ale presedintelui?
- Aceasta este una dintre bolile de care sufera Romania. Noi suntem o tara inca bolnava. Cineva a spus ca ne trebuie 20 de ani, s-au dus 17, dar eu constat ca mai trebuie inca vreo 20. Este expresia fireasca a lipsei de exercitiu democratic.



Publicat de : Diana Nedelcu
Data publicării: 31 Iul 2007 - 06:01
 

Link ştire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25946&titlu=“Basescu_are_nevoie_de_o_Constitutie_dupa_chipul_si_asemanarea_sa”