Senatorii intra “in paine” de luni

Parlamentarii senatori sunt convocati pentru luni, 3 septembrie, in prima zi a celei de-a doua sesiuni legislative ordinare a acestui an, informeaza un comunicat al presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu

. Ziua va demara cu o sedinta a Biroului Permanent al Senatului, in sedinta, incepand cu ora 13.00, iar plenul se va intruni la ora 15.00. Programul zilei de 3 septembrie mai cuprinde si lucrari in grupurile parlamentare, incepand cu ora 14.00. O parte dintre senatori - membrii Comisiei juridice si cei ai Comisiei pentru administratie publica si organizarea teritoriului - au programate, in cursul acestei saptamani, cateva sedinte in care ar urma sa pregateasca avize si rapoarte pe marginea legilor care le-au fost repartizate de la Biroul Permanent si care ar trebui sa intre in plen la inceputul sesiunii. Senatorii juristi vor continua, la inceputul saptamanii, dezbaterile pe marginea Ordonantei de Urgenta a Guvernului care modifica Legea privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pe pachetul legilor sigurantei nationale.


Publicat de : ---
Data publicării: 28 Aug 2007 - 04:58
 

Link ştire