Primarului ii trebuie o luna sa afle ce face maine [1]

Persoanele din conducerea Primariei Timisoara, in frunte cu primarul Gheorghe Ciuhandu, au nevoie de o luna de zile pentru a putea identifica informatii simple, cum este propriul program saptamanal

.

Nu cunosc procedura

In urma cu o saptamana redactia EVZ Vest a adresat, in baza Legii 544 din 2001, o solicitare Primariei Municipiului Timisoara. S-a cerut prezentarea, in fiecare zi de luni, a programului zilnic din saptamana care incepe, pentru primar, cei doi viceprimari si secretarul Consiliului Local.Desi Legea 544 privind liberul acces la informatii de interes public prevede expres faptul ca preluarea solicitarilor scrise de la ziaristi se face direct de catre functionarul responsabil cu aplicarea Legii 544, municipalitatea timisoreana impune o procedura diferita, incalcand astfel legea.La cererea expresa a directorului Directiei de Comunicare, Violeta Mihalache, ziaristii care depun solicitari pe Legea 544 sunt trimisi la registratura municipalitatii, acolo unde se depun cererile pentru audiente. „Asigurarea, de catre autoritatile si institutiile publice, a accesului la informatiile de interes public se face prin intermediul compartimentului pentru relatii publice sau al persoanei desemnate in acest scop”, se arata in articolul 3 al legii. Legea prevede chiar expres ca nu se pot amesteca activitatile de registratura cu cele privind Legea 544.

Nu-si cunoaste propriul program

Inregistrata prin registratura municipalitatii, cererea EVZ Vest nu a primit inca raspuns, chiar primarul sustinand ca nu stie ce program saptamanal are si ca are nevoie de o luna de zile pentru a-si afla programul saptamanal. „Va informam ca informatiile solicitate nu au putut fi identificate si expediate in termenul initial de zece zile, urmand ca sa va parvina in termen de 30 de zile lucratoare de la data inregistrarii cererii dumneavoastra”, se arata intr-o adresa transmisa ieri redactiei si semnata chiar de primarul Gheorghe Ciuhandu.

Gheorghe Ciuhandu


Publicat de : ---
Data publicării: 27 Noi 2007 - 05:46
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=27492&titlu=Primarului_ii_trebuie_o_luna_sa_afle_ce_face_maine