Conservatorii depun demisiile asteptate la centru [1]

    Presedintele Partidului Conservator a anuntat, marti, ca asteapta demisia de onoare a conducerilor organizatiilor partidului care au realizat, la alegerile europarlamentare, sub 5 procente

. "Conform deciziei Biroului Politic, conducerile organizatiilor care nu au realizat 5% in alegerile de pe 25 noiembrie trebuie sa-si prezinte demisia de onoare. Vom face o analiza riguroasa pentru fiecare judet in parte, pe baza careia vom decide care dintre aceste demisii sunt acceptate", a precizat liderul PC, intr-un comunicat remis presei. Marti, vicepresedintele PC, deputatul Lia Ardelean, a demisionat din functia de lider al filialei Arad. Potrivit deputatului aradean, demisia reprezinta "o dovada de normalitate intr-un spectru politic dominat de razgandiri". Si presedintele organizatiei Mehedinti, Gheorghe Florescu, si-a inaintat, marti, demisia, Biroului politic national al partidului, desi in Biroul executiv judetean al partidului nu a fost acceptata. In Ilomita, presedintele filialei PC, sandu Constatin, nu-si va da demisia din functie, insa nu va candida pentru un nou mandat in fruntea organizatiei. "Daca imi dau demisia nu voi rezolva nimic. Oricum eu sunt interimar. Ceea ce pot face in continuare este sa urgentez organizarea conferintei judetene pentru alegerea unui nou presedinte, functie la care eu nu voi candida.", a afirmat Sandu Constantin.


Publicat de : Carmen Corbu
Data publicării: 28 Noi 2007 - 05:40
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=27503&titlu=Conservatorii_depun_demisiile_asteptate_la_centru