Casa Alba face public programul intalnirii Bush - Basescu [1]

  Casa Alba a publicat ieri programul detaliat al presedintelui George W

. Bush in timpul vizitei in Romania, unde va avea o intalnire cu presedintele Traian Basescu si cu premierul Calin Popescu-Tariceanu si va participa la summit-ul NATO.

Potrivit programului detaliat al presedintelui american, prezentat ieri de Casa Alba, Bush va sosi la Bucuresti la 1 aprilie, dupa o vizita in Ucraina. Pe 2 aprilie dimineata, liderul de la Casa Alba va rosti un discurs la Bucuresti, dupa care se va deplasa la Constanta unde se va intalni cu presedintele Basescu. In cursul aceleiasi zile, el va reveni la Bucuresti pentru a se intalni cu secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, iar apoi va lua parte la o cina de lucru alaturi de liderii statelor NATO.

Casa Alba a avut ceva dificultati in a reda corect numele presedintelui Traian Basescu, pe site-ul presedintiei americane fiind prezentat drept presedintele "Vasesque", iar orasul Constanta a fost transcris drept "Constadt". Dupa publicarea pe site-ul www.whitehouse.gov a stenogramei conferintei de presa a lui Stephen Hadley, purtator de cuvant, Ambasada SUA la Bucuresti a anuntat ca greseala va fi remediata, explicand ca greselile apartin unei stenografe.

Potrivit oficialilor de la Casa Alba, in 3 aprilie, Bush va participa la summit-ul NATO de la Bucuresti, la care sunt asteptate decizii in legatura cu primirea de noi membri, iar dupa acest eveniment, el va fi prezent la o reuniune in cadrul summit-ului cu liderii tarilor care vor primi in cursul diminetii invitatia de aderare. Presedintele SUA va asista si la Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (Euro-Atlantic Partnership Council), care va fi sub forma unui pranz de lucru. Dupa pranz, George W. Bush va participa la intalnirea dedicata Afganistanului, alaturi de liderii celorlalte state aliate, dar si de presedintele Hamid Karzai, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, statele partenere in Afganistan si reprezentanti ai UE si ai Bancii Mondiale. Vineri, 4 aprilie, presedintele Bush va lua parte la reuniunea Consiliului NATO - Ucraina, urmat de o reuniune a Consiliului NATO - Rusia, urmand ca in aceeasi zi sa se intalneasca cu premierul roman. Dupa intrevederea cu Tariceanu, liderul SUA va pleca in Croatia. Presedintele SUA a fost de asemenea invitat de Vladimir Putin la Soci, o statiune pe tarmul Marii Negre, unde este resedinta de vara a presedintelui Federatiei Ruse.

Potrivit consilierilor de la Casa Alba, Bush are intentia de a accepta aceasta invitatie, urmand sa se vada cu Putin, cel mai probabil in 6 aprilie, dupa vizita in Croatia.

La Bucuresti, unele trasee care urmeaza sa fie folosite de oficialii NATO au fost blocate incepand de ieri, pe Bulevardul Libertatii, intre Splaiul Independentei si Bulevardul Natiunilor Unite, respectiv calea 13 Septembrie si bulevardul Regina Maria. Circulatia pe aceste strazi a fost inchisa de ieri, de la ora 4.00, si pana in 5 aprilie, potrivit Politiei Capitalei, care a indicat drept rute ocolitoare Splaiul Independentei - strada Hasdeu - strada Izvor - Bulevardul Natiunilor Unite sau calea 13 Septembrie - strada Uranus - Calea Rahovei - bulevardul Regina Maria.

In zilele de 27, 28, 30, 31 martie si 1 aprilie, circulatia se va desfasura normal pe calea 13 Septembrie si Bulevardul Natiunilor Unite si pe tronsonul cuprins intre cele doua artere, precizeaza sursa citata. Autoritatile vor simula, maine, realizarea culoarului unic pe care se vor deplasa delegatiile oficiale participante la summit-ul NATO, amplasand balizele si celelalte indicatoare rutiere, care vor ramane dispuse pe carosabil.

Organizatorii pun la punct si ultimele detalii ale programului pentru sotiile oficialilor prezenti la Bucuresti cu ocazia summit-ului, punctele forte urmand sa fie prezentarea Romaniei, facuta de actrita Maia Morgenstern, un concert cu vioara Stradivarius al violonistului Alexandru Tomescu si un spectacol al lui Dan Puric, alaturi de vizite la Muzeul National de Arta si la Muzeul Satului.


Publicat de : ---
Data publicării: 28 Mar 2008 - 05:19
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=28931&titlu=Casa_Alba_face_public_programul_intalnirii_Bush___Basescu