Relu Fenechiu, evazionistul din umbra al petrolului. A vrut sa fie baiatul destept al carburantilor si a fost [1]

Revenim in acest numar cu seria dezvaluirilor in ce-l priveste pe deputatul PNL Relu Fenechiu, acest baron mafiot al Moldovei si nasul unor furturi din avutia nationala, cel care nu s-a sfiit sa bage adanc mana in bugetul de stat si sa-si burduseasca buzunarele, dar, mai ales, conturi cu milioane de euro pe care nu va putea sa-i justifice vreodata

. Saptamana Luminata a trecut, unii dintre noi s-au mai luminat cu informatii proaspete si credem ca acest individ, Relu Fenechiu, specializat in jocuri de culise, murdare si pe bani multi, nu se va lumina vreodata si va ramane acelasi mascarici politic care nu va urmari niciodata interesele cetatenilor pe care ii reprezinta in Parlamentul Romaniei. E greu sa ne oprim doar asupra unor fapte de domeniul penalului, pe care Fenechiu le-a patronat din umbra. Tranzactii cu bani negri, trafic de combustibil, evaziune fiscala, coruptie la cel mai inalt nivel sunt acuzatii la care este supus deputatul iesean Relu Fenechiu. Insa, asa dupa cum aminteam si in numerele trecute, evaziunea fiscala de care au fost acuzati doi patroni ieseni, Catalin Balcan, patronul firmei Maitrei Grup SRL, si Catalin Onofrei, patronul SC Dutraio Serv SRL, nu s-a extins si asupra deputatului Relu Fenechiu. Beneficiind de pozitia de parlamentar aflat la putere, Fenechiu a fost scos din ancheta. Si nici pana acum anchetatorii nu au stabilit cum a disparut un miliard de lei din actele firmei Fene SRL.

Vindeau combustibil lichid usor sub numele si pretul motorinei

Evaziunea fiscala de aproximativ zece miliarde de lei, fals in inscrisuri sub semnatura privata si inselaciune cu privire la calitatea marfurilor sunt elementele unui scandal de proportii in care a fost implicat deputatul iesean Relu Fenechiu. Practic, Catalin Balcan, asociat cu Relu Fenechiu la societatea comerciala Vectra SRL din Iasi, impreuna cu Catalin Onofrei, au fost arestati cu cativa ani in urma, la inceperea anchetei penale, in urma careia au fost trimisi in judecata pentru acuzatiile prezentate. In acest proces, pana acum nu a fost emisa o hotarare definitiva si irevocabila. Cei doi au fost acuzati ca au vandut CLU – combustibil lichid usor -, achizionat de la Rafinaria Darmanesti, ca fiind motorina si motorina subventionata pentru agricultura, in alte scopuri, la pretul pietei. Atat CLU cat si motorina subventionata pentru agricultura nu contin TVA si accize, ceea ce face ca pretul lor sa fie la jumatate fata de cel de la pompa. Prin aceasta metoda, diferenta de pret ramanea in buzunarele celor trei evazionisti. In mod ciudat, Relu Fenechiu a fost scos din cauza de catre anchetator, desi sunt numeroase documente si informatii care demonstreaza implicarea sa directa.

Modul mafiot de operare

Firma Fene SRL a deputatului liberal iesean Relu Fenechiu prelua carburanti de la Maitrei Grup SRL, a prietenului si asociatului sau Catalin Balcan. Inainte de preluarea motorinei, Fene SRL achita contravaloarea marfii in avans, prin ordin de plata. La preluarea motorinei, angajatul lui Fenechiu primea factura ce insotea marfa pe durata transportului, pana la beneficiar. Aici, in functie de intelegerile prealabile, plata se facea in numerar, fara ca motorina sa fie inregistrata in contabilitate, motiv pentru care nici factura emisa de Maitrei Grup SRL nu era inregistrata in contabilitatea firmei lui Fenechiu. Dupa predarea carburantilor, factura emisa de furnizor – adica Maitrei Grup SRL – trebuia inapoiata acestuia, care o anexa la carnetul facturier, ocazie cu care primea si bani numerar, pentru marfa livrata si neinregistrata. Ulterior, Maitrei Grup SRL returna bani primiti in avans catre firma lui Fenechiu, prin intermediul unei banci comerciale, pentru ca tranzactia sa fie corecta, sub forma unei returnari a platii in avans, pentru marfa nelivrata. Practic, marfa nici nu exista in scripte, atat timp cat factura initiala fusese returnata la furnizor si nu fusese inregistrata la contabilitatea transportului, in acest caz Fene SRL Iasi. Desi initial cercetarile procurorilor au vizat si societatea comerciala Fene SRL, patronata de Relu Fenechiu, in mod ciudat, aceasta firma nu a mai fost inclusa in rechizitoriu. Diferenta de pret, reprezentand TVA si accize, era impartita intre Fenechiu, Balcan, Onofrei si cumparatorul final (statie carburanti, firma transport, firma constructii etc.).

Fenechiu – delegatul, beneficiarul, evazionistul

Suntem in posesia actelor in copie xerox, care demonstreaza implicarea directa a firmei Fene SRL in acest scandal de evaziune fiscala. Prin facturile emise la inceputul lunii mai 2001, Relu Fenechiu personal, trecut ca delegat pe aceste facturi, este beneficiarul a aproape 200 tone de motorina, valoarea totala a carburantiilor fiind de 2,5 miliarde de lei, inclusiv TVA. Ancheta a descoperit ca cele doua facturi, semnate de Relu Fenechiu in calitate de delegat, facturile nr. 200595 – 1/2 mai 2001 si 2005952 din 4 mai 2001, se aflau in carnetul facturier al furnizorului, respectiv SC Maitrei Grup SRL Iasi, a lui Catalin Balcan. Trebuie mentionat ca cele doua facturi au fost emise in zilele de 2 si 4 mai 2001. Valoarea totala a celor doua facturi este de circa 2,5 miliarde de lei. Subliniem faptul ca Relu Fenechiu a fost asociat cu Catalin Balcan la societatea comerciala Vectra SRL din Iasi. Conform scenariului prezentat anterior, este foarte posibil ca facturile in cauza sa fi fost folosite doar pe perioada de executare a transportului motorinei, dupa care sa fi fost returnate furnizorului, ca si cum tranzactia nu a avut loc. In data de 24 octombrie 2002, intre cele doua firme, Fene SRL si Maitrei Grup SRL, a fost intocmit un proces verbal de punctaj contabil prin care Fenechiu si Balcan au stabilit ca toate tranzactiile dintre cei doi s-au cifrat in anul 2001 la o suma de 1,4 miliarde de lei. Procesul verbal in cauza sustine ca de la Fene SRL au fost virati 1,4 miliarde lei catre Maitrei Grup SRL, ca avans de marfa, si, pentru ca tranzactia nu s-a incheiat, banii au fost returnati. Asemenea tranzactii aveau rolul de garantie din partea beneficiarului, pentru motorina preluata, pana la plata numerar, cu bani negri, si returnarea facturii in carnetul furnizorului. Ulterior, furnizorul returna banii catre beneficiar, prin banca, sustinand ca tranzactia nu a mai avut loc.

Chiar si hotii mai gresesc, dar semnatura ramane

In mod cu totul inexplicabil, anchetatorii nu au luat in calcul un aranjament financiar, care trebuie analizat cu cea mai mare atentie de procurorii Departamentului National Anticoruptie. Desi facturile emise catre Fenechiu, respectiv Fene Grup SRL, poarta data de 2 si 4 mai 2001, firma lui Balcan, Maitrei Grup SRL, face trei plati catre Fene Grup SRL in valoare totala de 1,3 miliarde de lei, prin trei ordine de plata emise in data de 8 mai 2001. Surprinzator, Relu Fenechiu a emis catre Balcan cinci ordine de plata: primul in 1 mai 2001 – 450 milioane lei, urmatoarele doua in 21 mai 2001 – in total de 926 milioane lei, si ultimele doua la sfarsitul lunii octombrie 2001 – circa 100 milioane lei. In total, suma este de circa 1,5 miliarde lei. Ceea ce este mai important si socant in acelasi timp este faptul ca toate aceste ordine de plata si plati au fost facute dupa ce Balcan i-a virat banii – 1,3 miliarde de lei, ca si cum acesta ar fi fost cumparatorul. Aceasta situatie demonstreaza ca informatiile despre implicarea lui Fenechiu in acest scandal de evaziune fiscala sunt adevarate si ar trebui clarificate de procurorii Departamentului National Anticoruptie. Mai mult, semnatura lui Fenechiu de pe facturi, care confirma primirea marfii, este o dovada ca motorina a ajuns la deputatul iesean si de aici mai departe. Plata de la Balcan catre Fenechiu nu are nicio logica, atata timp cat valoarea totala a tranzactiilor dintre cele doua firme in anul 2001 s-a limitat la 1,4 miliarde de lei, contravaloarea ordinelor de plata mentionate, asa cum rezulta din procesul verbal de punctaj incheiat in octombrie 2002. Trebuie subliniat ca in anul 2001 procurorii incepusera deja ancheta pentru clarificarea acestor afaceri.

Dispar facturi, documente contabile, dar mai ales bani

In carnetul de facturi de la nr. 2005951-2006000, ridicat la perchezitie, se aflau doua facturi completate in trei exemplare, semnate de primire de Fenechiu Relu, legitimat cu CI, seria MX nr. 048033, dar care nu sunt anulate si nici nu sunt inregistrate in contabilitate. Facturile respective sunt:
2005951/02.05.2001 emisa pentru SC Fene SRL Iasi, in valoare de 1.788.030.009 de lei pentru 141.340 litri de motorina, din care 368.897.400 lei MTR si 46.328.284 lei FSPP;
2005952/04.05.2001 emisa pentru SC Fene SRL Iasi, in valoare de 707.925.282 lei pentru 55.960 litri de motorina din care 146.055.600 lei MTR si 18.342.513 lei FSPP.
Aceste cantitati de motorina au fost primite de SC Maitrei Group SRL Iasi de la SC INTERMEDIAN SRL Iasi cu facturile: – 1731076/02.05.2001 pentru 141.340 litri de motorina, in valoare de 1.788.030.009, din care 368.897.400 lei MTR si 46.328.284 lei FSPP, semnate de primire de Balcan Catalin, care se legitimeaza cu CI, seria MX nr. 091654, eliberat de Politia Iasi si 1731079/04.05.2001 in valoare de 707.925.282 lei, din care 146.055.600 lei MTR si 18.342.513 lei FSPP pentru cantitatea de 55.960 litri de motorina. Aceasta cantitate de 55.960 litri de motorina primita de SC Intermedian SRL Iasi, la data de 4.05.2001 de SC Maitrei Group SRL Iasi este facturata la SC ROM OIL SA Brasov cu valoare de 707.925.282, din care 146.055.600 lei MTR si 18.342.513 lei FSPP. Expertii au constatat ca aceeasi cantitate de motorina de 55.960 litri este facturata in aceeasi zi la doua societati: SC ROM OIL SA Brasov si SC Fene SRL Iasi, dar in contabilitate nu este inregistrata factura pentru SC Fene SRl Iasi. In aceste conditii, in evidenta contabila a SC Maitrei Group SRL Iasi nu au fost inregistrate toate activitatile legate de derularea afacerii cu produse petroliere (aprovizionare si desfacere), iar obligatiile fiscale fata de bugetul de stat nu au fost declarate, inregistrate in evidenta contabila a societatii si respectiv achitate. Iar realitatea datelor din inregistrari dovedeste neinregistrarea in contabilitate a celor doua facturi: – 2005951/02.05.2001 emisa pentru SC Fene SRL Iasi, in valoare de 1.788.030.009 pentru 141.340 litri de motorina, din care 368.897.400 lei MTR si 46.328.284 lei FSPP si – 2005952/04.05.2001 emisa pentru SC Fene SRL Iasi, in valoare de 707.925.282 lei pentru 55.960 litri de motorina din care 146.055.600 lei MTR si 18.342.513 lei FSPP. Aceste facturi nici nu au fost decupate din carnet, desi aveau toate datele completate, inclusiv semnatura de primire a numitului Fenechiu Relu, legitimat cu CI seria MX nr. 048033, dar care nu sunt anulate.
SC Fene SRL Iasi a achitat la SC Maitrei Group Iasi suma de 1.326.000.000 lei astfel: – 400.000.000 lei cu OP nr. 2670/19.05.2001; – 463.000.000 lei cu OP nr. 2713/21.05.2001; – 463.000.000 lei cu OP nr. 2714/21.05.2001. Conform procesului verbal de punctaj in baza careia s-au facut platile de mai sus, aceste plati sunt pentru procurare de marfa, marfa care nu a mai fost luata, iar banii s-au intors la firma lui Relu Fenechiu.
In urma verificarii documentelor contabile ridicate la perchezitie in timpul urmaririi penale de la societatile beneficiare de produse petroliere si a inregistrarilor facute pe calculator, a rezultat lipsa documentelor contabile din perioada ianuarie-august 2000, care au fost declarate pierdute. Fara documentele contabile care au la baza inregistrarile documente primare, justificative si alte documente, nu se poate verifica realitatea si fidelitatea reflectarii in contabilitatea existenta numai pe calculator. De retinut faptul ca in evidenta contabila a SC Maitrei Group SRL Iasi nu au fost inregistrate cele doua facturi amintite mai sus.

Cum se poate evapora un miliard

In plus fata de datele prezentate, mai trebuie analizate doua aspecte. In primul rand, din cele doua facturi emise de Maitrei Grup SRL, firma lui Catalin Balcan, cantitatea de motorina preluata personal de Relu Fenechiu, sub semnatura de primire pe facturi, valoreaza circa 2,5 miliarde de lei. In schimb, in procesul verbal de punctaj contabil incheiat in octombrie 2002, cele doua firme constata ca in anul 2001 tranzactiile dintre acestea se ridica la doar 1,4 miliarde de lei. Practic, este vorba doar de valoarea platilor efectuate efectiv prin banca. In al doilea rand, cantitatea de motorina facturata catre SC Fene SRL, a fost facturata in aceeasi zi si catre societatea comerciala Intermedian SRL din Iasi. Aceasta a fost trimisa catre firma Rom Oil SA din Brasov, motiv pentru care se pune intrebarea ce cantitate de carburant a primit spre distributie Fene SRL, a lui Fenechiu si, implicit, ce bani si-a scos baronul din vanzarea acesteia pe piata. Noi banuim ca un miliard si ceva… ceva mai mult chiar.

Sorin Dumitrescu
Publicat de : ---
Data publicării: 05 Mai 2008 - 05:28
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=29333&titlu=Relu_Fenechiu__evazionistul_din_umbra_al_petrolului__A_vrut_sa_fie_baiatul_destept_al_carburantilor_si_a_fost