Radu Berceanu: CJ Dolj apără transportatorii în detrimentul persoanelor care călătoresc în județ [1]

Ex-senatorul Radu Berceanu a acuzat ieri conducerea administrației județene că face jocurile transportatorilor, la care a rămas datoare din campania electorală, în loc să apere interesele călătorilor, transmite corespondentul AMOS News.

Înainte de începerea ședinței ordinare de ieri, a Consiliului Județean Dolj, unde pe ordinea de zi, a fost trecut proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru efectuarea Serviciului de transport persoane, pedelistul Berceanu a organizat o conferință de presă ad-hoc. Acesta a declarat că, după ce alegerile locale au trecut, transportatorii prestatori de servicii în campanie au mărit exagerat prețurile la bilete și abonamente, fără ca autoritățile județene să controleze dacă măsura are vreun fundament și nici dacă operatorii respectă condițiile de confort și siguranță trecute în oferta cu care au câștigat licitațiile.

„Problema prețului e cea mai gravă sau mai degrabă balanța între preț și serviciile oferite. Există transportatori care trec în ofertă microbuze ultramoderne, dar fac traseul cu niște mașini care trebuia de mult scoase din uz, bagă călătorii în mașini astfel încât stau ca sardinele în conservă, care au stații pe care trebuie să le respecte, însă fac ei altele. Sunt transportatori care, deși trebuie să oprească în localități mici, aflate mai departe, opresc în localitățile mari și nu mai continuă drumul. În lege scrie că trebuie controlate aceste lucruri“, a spus Berceanu.

Pe de altă parte, ex-senatorul Radu Berceanu a făcut referire și la faptul că mai mulți consilieri județeni care dețin firme de transport persoane și au repartizate trasee în Dolj ar trebui să se abțină în momentul supunerii la vot, dat fiind faptul că s-ar afla într-un evident conflict de interese.

„Trei consilieri județeni sunt în același timp proprietari de linii de transport. Sper că vor respecta legea și vor lăsa capul în jos când va veni momentul votării“, a spus Berceanu.

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru efectuarea Serviciului de transport persoane, a fost retras ieri, de pe ordinea de zi, împreună cu altul care prevedea acordarea unei licențe de transport pentru o societate. Anunțul referitor la intenția retragerii a fost făcut chiar de președintele CJ, Ion Prioteasa, care a precizat că există propuneri din partea operatorilor de transport de modificare a proiectului de regulament.


Publicat de : Irina ALEXA
Data publicării: 02 Aug 2008 - 05:00
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=30647&titlu=Radu_Berceanu__CJ_Dolj_apara_transportatorii_in_detrimentul_persoanelor_care_calatoresc_in_judet