Pacuraru a aflat care sunt acuzatiile procurorilor [1]

Pacuraru a aflat care sunt acuzatiile procurorilorMinistrul Muncii, Paul Pacuraru, s-a prezentat la DNA, unde a fost chemat, potrivit unor surse judiciare, pentru a i se aduce la cunostinta în legatura cu dosarul în care procurorii îl cerceteaza pentru luare de mita si pentru care colegii sai senatori au dat aviz de începere a urmaririi penale

. Paul Pacuraru a stat doar jumatate de ora vineri la DNA. Potrivit unor surse judiciare, ministrul urma sa fie chemat pentru a i se aduce la cunostinta învinuirile în dosarul în care este acuzat de luare de mita. Senatorii au aprobat, pe 26 august, începerea urmaririi penale pentru Codrut Seres în dosarul Electrica cu 83 de voturi pentru, 36 împotriva si 1 vot anulat, în dosarul Hidroelectrica cu 79 de voturi pentru, 40 contra si 1 vot anulat, precum si împotriva lui Paul Pacuraru cu 75 de voturi pentru si 44 contra. DNA a sesizat Senatul, pe 18 aprilie, pentru a cere începerea urmarii penale,  se arata în comunicatul DNA. Procurorul sef al DNA l-a sesizat pe 24 septembrie 2007 pe presedintele României pentru anchetarea ministrului pentru luare de mita. Pacuraru a declarat pe 11 octombrie ca, în dosarul lui care se afla la DNA, luarea de mita este "o infractiune conexa, nu directa", si are în spatele ei "zero lei si zero bani". Potrivit NewsIn, în timp ce SRI asculta telefoanele liderului PNL Gorj, Dan Ilie Morega, acuzat în scandalul banilor pentru partid adunati de la institutii descentralizate, procurorii ar fi descoperit doua convorbiri în care ministrul Muncii îl ruga pe Morega sa-l prezinte pe fiul sau directorului de la Rovinari. În acest context, Pacuraru l-ar fi rugat pe Morega sa intervina pe lânga directorii SN a Lignitului Oltenia si cei ai complexurilor energetice Turceni si Rovinari, astfel încât acestia sa acorde contracte societatii Intratest, firma condusa de Mihnea Pacuraru, fiul ministrului Muncii. Mihnea Pacuraru nu a avut succes, însa ar fi semnat contracte cu Societatea Nationala a Lignitului si la Turceni. Fiul lui Paul Pacuraru si-a înfiintat firma, Intratest, pe 20 iunie, la doua luni dupa ce tatal sau fusese numit ministru. Lui Dan Ilie Morega i-au fost aduse la cunostinta învinuirile pe 30 ianuarie 2008 de catre procurorii DNA.
Publicat de : ---
Data publicării: 22 Sep 2008 - 05:10
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=31113&titlu=Pacuraru_a_aflat_care_sunt_acuzatiile_procurorilor