NUP-ul dat de deputati pentru Mitrea si Nastase, atacat in instanta [1]

Uniunea Nationala a judecatorilor din Romania (UNJR) a instiintat conducerea Camerei Deputatilor cu privire la depunerea unei plangeri impotriva votului din plen din 13 august, cand deputatii s-au pronuntat impotriva inceperii urmaririi penale a pesedistilor Adrian Nastase si Miron Mitrea

. UNJR a cerut anularea atat a rapoartelor intocmite de Comisia juridica pe marginea dosarelor celor doi fosti membri ai Guvernului, cat si a proceselor verbale in care au fost consemnate rezultatele votului, invocand neconstitutionalitatea si ilegalitatea acestora, dar si faptul ca ar fi "acte date cu exces de putere". "O structura parlamentara a incalcat grav limitele in care Parlamentul se poate exprima prin acte sau fapte juridice. Astfel, potrivit separatiei puterilor in stat, niciuna din puterile statului nu poate exercita atributii ce apartin exclusiv altei puteri constituite in stat", au mai sustinut reprezentantii UNJR. Membrii Biroului Permanent al Camerei au tratat cu ironie plangerea UNJR. "In Romania anului 2008 mai exista judecatori care nu stiu ca o hotarare a Parlamentului nu poate fi atacata in contencios administrativ", a declarat secretarul Camerei Valeriu Zgonea, de la PSD.
Publicat de : ---
Data publicării: 25 Sep 2008 - 05:21
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=31134&titlu=NUP_ul_dat_de_deputati_pentru_Mitrea_si_Nastase__atacat_in_instanta