Scandal monstru în PSD Cluj [1]

Rezultatele slabe înregistrate de candidații PSD Cluj la alegerile uninominale au declanșat un război fără precedent în cadrul acestui partid. Senatorul Sorin Bota îi cere demisia directorului de campanie al PSD Cluj, președintele Camerei de Comerț și Industrie Cluj, Ștefan Dimitriu, transmite corespondentul AMOS News (Informația.ro).

Sorin Bota îi reproșează lui Ștefan Dimitriu mai multe lucruri. În primul rând, este vorba de nerespectarea înțelegerilor încheiate înainte de alegerile locale.

Atunci, reprezentanții PSD s-au angajat că, în cazul în care vor obține posturi eligibile la alegerile locale, nu vor mai candida la alegerile parlamentare.

După demiterea lui Vasile Dâncu din postul de președinte al filialei, această înțelegere nu a mai fost respectată. Prin urmare, toți cei trei parlamentari ai PSD aleși în 30 noiembrie au obținut mandate la alegerile locale. Senatorul Alexandru Cordoș a fost ales consilier local, iar deputații Vasile Soporan și Cornel Itu au primit, în luna iunie, mandate de consilieri județeni.

În semn de protest față de nerespectarea înțelegerii, Sorin Bota a candidat în Maramureș, unde a obținut, fără redistribuire, mandatul de senator în colegiul de la Sighetu Marmației.

Acum, Sorin Bota a anunțat că va cere, vineri, socoteală conducerii organizației județene a PSD, care, în privința rezultatelor la alegerile parlamentare, a fost pe antepenultimul loc în țară, înainte de Covasna și Harghita. Sorin Bota este de părere că, dacă Vasile Dâncu a fost pedepsit pentru eșecul de la alegerile locale, este normal să fie luate măsuri și împotriva actualei conduceri, care, la alegerile parlamentare a obținut un scor și mai slab decât cel de la scrutinul local. Sorin Bota este de părere că actualul lider al PSD Cluj, Vasile Soporan, nu trebuie demis, pentru că el ar fi fost victima grupului format în jurul său.

De asemenea, Sorin Bota spune că directorul de campanie al PSD, Ștefan Dimitriu, este vinovat și pentru alegerea unei strategii greșite de campanie. El le-a recomandat candidaților PSD să nu atace PD-L. Sorin Bota a adăugat că el a atacat Guvernarea 2004-2008 și a reușit, astfel, să câștige alegerile. Un alt reproș pe care i l-a făcut Sorin Bota lui Ștefan Dimitriu este legate de faptul că acesta l-a trimis pe fostul negociator-șef cu Uniunea Europeană, Vasile Pușcaș, să candideze în colegiul care include orașele Dej, Gherla și Câmpia Turzii, în loc să îl lase să candideze în Cluj-Napoca, unde ar fi putut să obțină mai multe voturi și, în plus, i-ar fi ajutat și pe candidații pentru Camera Deputaților. Din acest punct de vedere, Sorin Bota crede că Ștefan Dimitriu este vinovat pentru eșecul lui Vasile Pușcaș, care a pierdut mandatul de senator.

Un alt reproș pe care i l-a făcut Sorin Bota lui Ștefan Dimitriu a fost acela că acesta l-a denigrat în ședințele conducerii județene a partidului, în timp ce el era plecat în campania electorală în Maramureș. Sorin Bota a fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor în perioada 2000-2004, iar în prezent este secretar executiv la nivel național al PSD și vicepreședinte al organizației județene din Cluj.


Publicat de : Francisc MĂDĂRĂȘAN
Data publicării: 04 Dec 2008 - 05:54
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=31708&titlu=Scandal_monstru_in_PSD_Cluj