Dosarele demnitarilor, in ritm de melc [1]

Senatorii-juristi vor studia dosarul lui serban Mihailescu de-abia saptamana viitoare, adica la mai bine de sase luni de la solicitarea DNA

. si la Camera, deputatii par mai degraba preocupati sa intarzie cat mai mult dosarele lui Nastase. sedinta de martea viitoare a Comisiei juridice din Senat va fi dedicata lecturarii dosarului social-democratului serban Mihailescu, iar in cazul in care este necesar, s-ar putea prelungi studiul cu inca o zi. In functie de opiniile parlamentarilor, s-ar putea decide daca se impune sau nu audierea fostului coordonator al Secretariatului General al Guvernului sau daca este nevoie sa se ceara "relatii de la alte institutii". "Mi se pare normal sa asculti si cealalta parte", a explicat presedintele Comisiei juridice, senatorul PSD Toni Grebla.  Cu alte cuvinte, greu de anticipat data la care ar putea fi intocmit un raport al comisiei pe marginea dosarelor lui Serban Mihailescu, desi acelasi Toni Grebla avansa, in urma cu aproximativ o saptamana, ideea ca intreaga "poveste" ar putea ajunge in plenul Senatului in maximum trei saptamani. Aceasta in conditiile in care solicitarea DNA de incepere a urmaririi penale a lui serban Mihailescu, acuzat de primire de foloase necuvenite si de nerespectarea regimului armelor si munitiilor, a ajuns la Senat tocmai la 31 iulie 2008! Dupa cateva luni pierdute pe motiv de vacanta parlamentara, dupa modelul deputatilor si la recomandarea Comisiei juridice, sefii Senatului au cerut Parchetului General sa aduca probe noi in cazul lui serban Mihailescu.La Camera Deputatilor, dosarele lui Nastase treneaza si ele. Ultima gaselnita: nu a fost modificat regulamentul Camerei astfel incat sa fie pus in acord cu decizia Curtii Constitutionale. Fostul premier nu ezita sa faca recomandari colegilor cu privire la forma pe care sa o capete regulamentul. Concret, in sedinta de Birou Permanent de luni, Nastase le-a argumentat colegilor ca nu e obligatoriu sa fie imbratisata forma sugerata de CCR ca inceperea urmaririi penale sa fie votata de 50% ± unu din numarul deputatilor prezenti.
Publicat de : ---
Data publicării: 25 Feb 2009 - 06:20
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=32472&titlu=Dosarele_demnitarilor__in_ritm_de_melc