Chiliman: Probabil voi fi chemat la DNA [1]

Chiliman: Probabil voi fi chemat la DNAConstantin Rucareanu Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat ieri ca probabil va fi chemat la DNA la sfârsitul acestei saptamâni sau la începutul celei viitoare în legatura cu dosarul Dan Diaconescu, scrie NewsIn

. "E o ciudatenie, a dat telefon când eram în concediu cineva de la DNA, a urmat ca sa ma citeze, ca sa ma cheme pe acolo. Probabil ca o sa ma cheme saptamâna viitoare, saptamâna asta pe la sfârsit probabil sau la începutul saptamânii viitoare. Am înteles ca ar fi vorba de o declaratie facuta de cineva de pe-acolo ca primarul... sau asa ceva. Pai sunt mii de primari. Eu cu domnul Diaconescu cred ca mi-a dat o data telefon sa îmi ceara sa-i organizez eu niste locuri de parcare pe trotuar în mod ilegal în fata sediului OTV, lucru pe care l-am refuzat. Era prin 2005, sfârsit de an, început de 2006. De atunci eu n-am mai vorbit cu dânsul. Nu vad ce legatura am eu cu chestia asta. Oricum o sa ma duc sa fac declaratia asta si acolo", a explicat Chiliman. Primarul sectorului 1 a fost chemat telefonic la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) în dosarul patronului OTV, potrivit purtatorului de cuvânt al primariei, Alexandru Ichim, iar surse municipale au declarat ca si edilul sectorului 5, Marian Vanghelie, a fost chemat la DNA. Potrivit purtatorului de cuvânt al primariei sectorului 1, Andrei Chiliman a primit un telefon de la un domn care s-a recomandat a fi de la Directia Nationala Anticoruptie (DNA), care i-a spus ca este chemat la DNA în dosarul lui Dan Diaconescu. "Probabil vor fi chemati la DNA toti primarii de sector. Andrei Chiliman nu are nicio legatura cu cazul, nu a purtat conversatii telefonice cu Dan Diaconescu si nu a participat la emisiuni la OTV. Persoana care a sunat nu a precizat în ce zi ar trebui sa se prezinte domnul Chiliman la DNA. Primarul prin avocatii sai a cerut sa fie chemat printr-o adresa oficiala", a spus Ichim.
Publicat de : ---
Data publicării: 29 Iun 2010 - 05:55
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=36126&titlu=Chiliman__Probabil_voi_fi_chemat_la_DNA