PDL zice ca va debloca legea anticianuri in doua saptamini [1]

Pastrati Rosia verde!

Kamikaze combate cenzura

. Pentru a sparge embargoul informational impus prin publicitatea Rosia Montana Gold Corporation – cu efect in mass-media centrala si unele institutii media din Transilvania – publicatia noastra ofera spatiu de exprimare libera celor refuzati in alta parte.

67,6% dintre parlamentarii romani sint de acord cu interzicerea mineritului cu cianuri, conform unui sondaj facut public recent. Totusi, initiativa legislativa pentru interzicerea mineritului cu cianuri sta blocata intr-un sertar al Comisiei pentru Industrii si Servicii (CIS) din Camera Deputatilor inca din septembrie 2008. Deci, de mai bine de doi ani, nimeni nu a scos de la naftalina acel document care ar fi pus punct intregii gargare create in jurul proiectului Gabriel Resources.

De ce sta dosita acea initiativa? Mircea Toader, membru al CIS si deputat pedelist, e optimist: „Mai sint citeva probleme pe care eu sper ca le vom discuta. Este un punct de vedere personal, si chiar agreat de partid: o parte din redevente, deci din veniturile realizate din redeventa pentru anumite minerale, sa se intoarca la administratiile locale ca o resursa financiara, daca vrem descentralizare si totodata modificarea foarte mult a birocratiei care se produce pentru astfel de activitati economice din resurse minerale.

Eu va spun ca in doua saptamini se va debloca, asta e opinia mea“. Informatie care ar trebui sa ajunga si la colegul dumnealui, de partid si de comisie, George Ionescu. Care Ionescu ne-a declarat: „Pe domnul Iancu l-ati intrebat? Eu fac parte din comisie, sint membrul comisiei, dar ordinea de zi domnul Iancu o hotaraste, nu eu! Nu am idee despre acest proiect de lege, dar v-am spus: nu eu hotarasc ce intra pe ordinea de zi in Comisia pentru Industrii, ci domnul presedinte Iancu“.

Am insistat sa vedem daca domnul deputat Ionescu stie despre ce anume vorbim. Raspunsul a fost sincer: „Din cite stiu eu… mai spuneti-mi o data: este vorba despre o initiativa. Daca e, ma interesez si puteti sa ma sunati. Noi miine avem comisie si pot sa va dau mai multe detalii“. Cit de­spre vreo informatie din trecut referitoare la aceasta initiativa, daca a aparut vreodata pe ordinea de zi, pedelistul ne-a declarat scurt: „Nu stiu sa va spun!“

Presedintele Comisiei pentru Industrii, deputatul pesedist Iulian Iancu, nu a raspuns la telefon. (Alina MOSCALU)


Publicat de : ---
Data publicãrii: 21 Feb 2011 - 06:16
 

Link ºtire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=37530&titlu=PDL_zice_ca_va_debloca_legea_anticianuri_in_doua_saptamini