Ponta: Parlamentarii USL care au semnat condica de prezenta la Camera vor dona banii [1]

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, ca parlamentarii USL care au semnat condica de prezenta la Camera Deputatilor, dar nu au participat la lucrarile de plen sau la Comisii, vor dona indemnizatia de sedinta pe care o vor incasa ca urmare a acestei semnaturi, potrivit Mediafax

.  "La Camera, asta a fost decizia noastra initiala: sa nu participa, la plen si la comisii, in schimb declaratii politice, interpelari, intrebari care tin de activitatea directa a deputatului in raport cu colegiul pe care il reprezinta sa aiba loc in continuare. Cei care au semnat vor dona acei bani, asa cum ii doneaza fiecare dintre noi", a spus Ponta, raspunzand unei intrebari care viza faptul ca parlamentarii USL au semnat saptamana trecuta, dar si luni, condica de prezenta la plen.Mai multi deputati PSD au semnat, luni, listele de prezenta la Camera Deputatilor, cu mentiunea "Protest parlamentar", iar unii dintre acestia au asistat la lucrarile in plen de la balconul salii de sedinta, in timp ce, din partea PNL, sedinta era monitorizata, din sala, de viceliderul Eugen Nicolaescu.Printre deputatii din lojile salii de plen s-au aflat Madalin Voicu, Ioan Cindrea, Adrian Solomon, iar in sala de sedinta, din partea opozitiei, a fost prezent Eugen Nicolaescu.Sedinta Camerei Deputatilor de luni s-a desfasurat in absenta opozitiei, lucrarile fiind conduse de presedintele Camerei Roberta Anastase.Ea a anuntat, la inceputul sedintei, ca sunt prezenti 181 de deputati, 147 fiind absenti, din care 31 participa la alte actiuni parlamentare. Au fost dezbatute mai multe proiecte de lege, votul final fiind programat pentru sedinta de marti.La sedinta de plen de martea trecuta au semnat condica de prezenta 88 de deputati PDL (din 121), 15 deputati UDMR (din 20), 13 deputati apartinand grupului minoritatilor nationale (din 17), noua deputati progresisti (din 17) si cinci deputati independenti (din sase).Astfel, potrivit listelor solicitate de MEDIAFAX, Camerei Deputatilor, la sedinta de plen de marti au semnat condica de prezenta 88 de deputati PDL (din 121), 15 deputati UDMR (din 20) 13 deputati apartinand grupului minoritatilor nationale (din 17), 9 deputati progresisti (din 17) si 5 deputati independenti (din 6).In ceea ce priveste opozitia, listele de prezenta au evidentiat ca la sedinta de plen de marti au semnat condica de prezenta 76 de deputati PSD (din 90) si 22 de deputati PNL (din 57), in conditiile in care opozitia se afla in greva parlamentara iar in sala de plen nu au participat decat trei sau patru reprezentanti ai PSD si PNL.Per total, la sedinta au semnat condica de prezenta 228 de deputati din totalul de 328, desi in sala de plen s-au aflat aproximativ 70 de deputati.
Publicat de : ---
Data publicării: 21 Feb 2012 - 06:20
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=39162&titlu=Ponta__Parlamentarii_USL_care_au_semnat_condica_de_prezenta_la_Camera_vor_dona_banii