CCR: Contestatiile fostilor sefi ai Camerelor, Blaga si Anastase, RESPINSE [1]

Curtea Constitutionala a decis, in urma sedintei de luni, respingerea contestatiilor lui Vasile Blaga si a Robertei Anastase privind revocarea lor din functiile de presedinte al Senatului, respectiv presedinte al Camerei Deputatilor

.Plenul Curtii Constitutionale s-a intrunit, luni, pentru a solutiona sesizarile de neconstitutionalitate formulate de Vasile Blaga si de 28 de senatori apartinand Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstitutionalitatea Hotararii Senatului nr.24 din 3 iulie 2012 privind revocarea lui Vasile Blaga din functia de presedinte al Senatului, informeaza Mediafax. "In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibila, sesizarea de neconstitutionalitate. Argumentatiile retinute in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I", informeaza Curtea. De asemenea, plenul Curtii Constitutionale a solutionat sesizarile de neconstitutionalitate formulate de doamna Roberta Anastase, precum si de 58 de deputati apartinand Grupului Parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstitutionalitatea Hotararii Camerei Deputatilor nr.25 din 3 iulie 2012 privind revocarea Robertei Anastase din functia de presedinte si de membru al Biroului permanent al Camerei Deputatilor. "In urma deliberarilor, Curtea Constitutionala, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibila, sesizarea de neconstitutionalitate. Argumentatiile retinute in motivarea solutiei pronuntate de Plenul Curtii Constitutionale vor fi prezentate in cuprinsul deciziei, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Deciziile sunt definitive si general obligatorii si se comunica Senatului, respectiv Camerei Deputatilor", precizeaza Curtea.Potrivit unui comunicat remis luni seara, Curtea Constitutionala a validat suspendarea lui Traian Basescu, considerand ca inadmisibila sesizarea presedintelui Traian Basescu.
Publicat de : ---
Data publicării: 10 Iul 2012 - 05:50
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=39702&titlu=CCR__Contestatiile_fostilor_sefi_ai_Camerelor__Blaga_si_Anastase__RESPINSE