Denunt penal impotriva nerespectarii deciziei instantei privind drapelul secuiesc in Harghita [1]

Presedintele Forumului Civic al Romanilor din Covasna, Harghita si Mures (FCRCHM), Ilie Sandru, a declarat, joi, ca, desi hotararea Consiliului Judetean prin care steagul secuiesc a devenit drapelul judetului Harghita a fost anulata definitiv si irevocabil, acesta continua sa fie arborat pe zeci de primarii

.

 

"Asta m-a determinat sa fac un denunt penal pentru nerespectarea unei hotarari judecatoresti ramase definitive si irevocabile si am inceput in zona Gheorgheni. Actiunea va continua in justitie, de data aceasta printr-un proces penal, voi ajunge si la Parchetul din Miercurea Ciuc pentru zona Ciuc si la Parchetul din Odorheiu Secuiesc pentru zona Odorhei", a spus Sandru.

 

El a spus ca a fost deja citat la sediul Politiei municipiului Gheorgheni, unde se va prezenta peste cateva zile pentru a-si sustine denuntul, potrivit legii, acolo urmand sa fie chemati si "20-30 de indivizi, primari care nu au inteles sa respecte hotararea definitiva", desi le-a trimis-o.

 

Sandru a sustinut ca drapelul secuiesc "este al unui tinut care nu exista legal" si "nu e aprobat de nicio instanta judecatoreasca".

 

"Politicienii maghiari aduc tot felul de asa-zise motivari, de-a dreptul puerile, ca si alte zone geografice si alte tinuturi au drapele si insemne proprii, dar acelea sunt recunoscute, Tara Barsei, a Fagarasului si multe altele, nu stiu daca au drapele sau nu au, dar oricum, ele nu sunt drapele ale unui tinut care nu exista legal, ori drapelul secuiesc este al unui tinut care nu exista legal, Tinutul Secuiesc autonom, nu e aprobat de nicio instanta judecatoreasca si nu poate sta alaturi de drapelul tarii", a explicat el.

 

Presedintele FCRCHM a spus ca legea trebuie respectata, insa, in opinia sa, in Harghita "nu s-au aplicat foarte multe legi si de aceea s-a ajuns la aceasta politica a pasilor marunti prin care, in timp ce UDMR s-a aflat la putere, la guvernare atatia amar de ani, a facut ce-a vrut".

 

Curtea de Apel Targu Mures a anulat, in septembrie 2012, o hotarare a Consiliului Judetean Harghita din 2009, prin care steagul secuiesc a devenit drapelul judetului Harghita. Potrivit portalului instantelor de judecata, instanta a admis astfel un recurs formulat de Ilie Sandru, decizia fiind irevocabila.

 

In noiembrie 2009, consilierii judeteni harghiteni au aprobat proiectul de hotarare prin care steagul Consiliului National Secuiesc devenea si steagul judetului Harghita, urmand sa fie folosit la manifestari festive.

 

Dupa primirea deciziei civile pronuntate de catre Curtea de Apel Targu Mures, prefectul Jean-Adrian Andrei a solicitat presedintelui Consiliului Judetean si primarilor din judet sa se conformeze dispozitiilor "general obligatorii" ale acesteia si sa o puna in executare.

 

Numai cativa primari au declarat ca se vor conforma, altii au refuzat public, iar in prezent drapelul secuiesc este arborat, potrivit prefectului, pe sediile a 40 de primarii, din cele 67 existente in judet, pe 62 de scoli si pe Palatul Administrativ din Miercurea Ciuc.


Publicat de : ---
Data publicãrii: 22 Feb 2013 - 06:01
 

Link ºtire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=40614&titlu=Denunt_penal_impotriva_nerespectarii_deciziei_instantei_privind_drapelul_secuiesc_in_Harghita