Ce a spus Elena Udrea azi, la iesirea de la DNA, despre afacerile fostului sau sot si ce declara in urma cu aproape trei luni despre acelasi subiect [1]

--> Tweet 0 Comenteaza 0 Email Adresa de e-mail la care vrei sa primesti STIREA atunci cand se intampla Aboneaza-te

"Sa fie intrebat domnul Cocos", a adaugat ea, dupa ce a fost intrebata in legatura cu acuzatiile de spalare de bani si fals in declaratii de avere, care ar fi motivele chemarii sale la DNA

.

Udrea le-a mai spus jurnalistilor, la iesirea din sediul central al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), ca nu le-a dat nicio declaratie anchetatorilor, ea dorind ca inainte de asta sa consulte dosarul. Presedintele PMP nu a dorit sa dea alte informatii privind dosarul, pe motiv ca acesta este in lucru. 

In timpul campaniei electorale, Elena Udrea sustinea in cadrul unei editii speciale GANDUL LIVE ca nu isi tinea la comun banii cu fostul sau sot, Dorin Cocos, si ca nu stia detalii despre imprumuturile acestuia.

 ''Dar haideti sa lasam justitia sa-si faca treaba. Noi nu stim deocamdata ce este adevarat si ce nu este adevarat. Aveti incredere ca sunt un om care respecta legea in tara asta. Eu sunt prima care spune sa se faca lumina in acest caz (n.r. dosarul Microsoft) si sa aflam care este adevarul'', a declarat, la acea vreme Elena Udrea.

Ulterior, intrebata daca tinea banii la comun cu Dorin Cocos, pe cand erau casatoriti, Elena Udrea a raspuns: „'Nu, nu faceam multe alte lucruri impreuna. (...) Nici lucruri din viata lui privata nu am stiut”'.

Pe de alta parte, intrebata daca a vazut-o in sediul DNA pe fosta sefa a DIICOT Alina Bica, Elena Udrea a raspuns ca nu.

La scurt timp dupa iesirea Elenei Udrea, la DNA a venit si presedintele PDL Bucuresti, Adriean Videanu, citat pentru a fi audiat, in contextul in care numele lui ar fi fost mentionat de fostul ministru Gabriel Sandu in declaratii date in dosarul Microsoft. Sandu le-ar fi spus procurorilor ca el a aflat, in prima parte a anului 2009, ca pentru finantarea PDL si a campaniei electorale a partidului ar fi fost create mecanisme care colectau fonduri din companii inregistrate in jurisdictii internationale, iar de aceste operatiuni s-ar fi ocupat persoane bine pregatite si de incredere, "care reprezinta interesele unor corporatii", declaratiile fiind prezentate in documente citate de Antena 3.

Presedintele PMP, Elena Udrea, a fost pusa sub acuzare pentru spalare de bani si fals in declaratii de avere, intrucat nu a mentionat imprumuturi acordate de fostul sau sot, Dorin Cocos, unei firme pe care acesta o detine, imprumuturi despre care Udrea ar fi stiut, intrucat incasa dividende.

Potrivit unor documente ale procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie, obtinute de MEDIAFAX, Elena Gabriela Udrea, fost ministru, in prezent deputat, era obligata sa isi declare averea, insa aceasta nu a notat, in declaratiile de avere din 2010, imprumuturile acordate de fostul sau sot, Dorin Cocos, firmei acestuia SC Euro Hotels International Co SRL, in conditiile in care Udrea declara incasarea de dividende de la aceasta societate.

"Avand in vedere obligatia legala de a-si declara averea, faptul ca, in perioada 2009 - 2013, Udrea Elena Gabriela a declarat achizitionarea mai multor bunuri imobile a caror valoare depaseste veniturile obtinute ca ministru, deputat sau din activitatea didactica se prezuma ca aceasta a utilizat veniturile din alte surse - imprumuturi, dividende, asumandu-si raspunderea pentru provenienta acestora", se arata in documentele citate.

Anchetatorii au probe ca Dorin Cocos a savarsit infractiunea de trafic de influenta, iar sumele de bani obtinute cu titlu de folos necuvenit din savarsirea acestei infractiuni ar fi fost utilizate in achizitia de imobile si pentru creditarea societatilor.

"Din declaratiile de avere din perioada 2009 - 2014 rezulta ca Udrea Elena Gabriela cunostea provenienta fondurilor utilizate pentru achizitionarea de bunuri comune, avand cunostinta si de intentia inculpatului Cocos Dorin de obtinere a unor chitante false privind restituirea pretinsului imprumut de la Pescariu Dinu", au mai scris procurorii in documntele citate.

Potrivit Legii 656/2001, dobandirea sau folosirea de bunuri, cunoscand ca acestea provin din savarsirea de infractiuni, constituie infractiunea de spalare a banilor.

Procurorii au precizat, in documentele citate, ca in perioada 2009-2010, Dorin Cocos a incheiat 16 contracte de imprumut cu SC Euro Hotels International Co SRL, in valoare totala de 544.000 de lei, toate fiind acordate pentru o perioada de 11 luni.

In acest context, procurorii prezinta si acuzatiile din dosarul Microsoft, aratand ca, in 2009, Dorin Cocos, in baza unei intelegeri cu Gheorghe Stefan si cu Gabriel Sandu, ar fi pretins de la Claudiu Florica si Dinu Pescariu noua milioane de euro pentru el, 3.996.360 de euro pentru Stefan si 2,7 milioane de euro pentru Sandu. Banii ar fi fost ceruti de Dorin Cocos pentru a-si exercita influenta asupra lui Gabriel Sandu, precum si asupra altor persoane din Guvern si, respectiv, din Ministerul Comunicatiilor si Ministerul de Finante, pentru a asigura firmelor sustinute de Florica adjudecarea contractului de licentiere Microsoft din anul 2009. Cocos ar fi primit de la Florica, prin intermediul lui Pescariu, suma de noua milioane de dolari.

"Sumele de bani au fost transferate din contul D-CON.NET in contul Barringwood Investment Ltd, de unde suma de 3.996.360 euro a fost transferata in contul DD Land Oil Corporate LTD, suma de 2.700.000 euro in contul firmei Essim Partners C, iar suma de 9.000.000 de euro a fost remisa lui Dorin Cocos. Disimularea banilor s-a facut prin contracte fictive", se mai arata in documentele citate.

Anchetatorii sustin si ca din verificarea extraselor de cont rezulta ca, in mai 2012, Dinu Pescariu a efectuat o plata in suma de 2,5 milioane de euro catre Gheorghe Stelian, persoana implicata in proiecte imobiliare impreuna cu Dorin Cocos.

"In cursul anului 2010, o persoana din anturajul lui Gheorghe Stelian a preluat creanta aferenta creditului de 3,26 milioane de euro contractat de Udrea Elena Gabriel la BRD-Group Societe Generale SA", au mai scris procurorii in documentele citate.

Dorin Cocos este arestat preventiv in dosarul Microsoft, alaturi de primarul suspendat al municipiului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan. In arest preventiv au fost, pana in 25 ianuarie, si fostul ministru al Comunicatiilor Gabriel Sandu si omul de afaceri Dumitru Nicolae, acestia fiind in prezent in arest la domiciliu.

Citeste si Vicepresedinte PMP: Udrea ne-a anuntat din decembrie ca a decis sa se retraga de la conducerea PMP ca aceste suspiciuni sa nu se rasfranga asupra partidului Citeste si Elena Udrea, in 14 ianuarie, SUGERA un anumit traseu al banilor in DOSARUL MICROSOFT: „Ponta si Blaga au luat niste bani” Citeste si Ce spunea in campania electorala Elena Udrea despre Dosarul Microsoft si cum a raspuns la intrebarea „Va tineati banii la comun cu fostul sot?”
Publicat de : ---
Data publicrii: 30 Ian 2015 - 05:51
 

Link tire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=43685&titlu=Ce_a_spus_Elena_Udrea_azi__la_iesirea_de_la_DNA__despre_afacerile_fostului_sau_sot_si_ce_declara_in_urma_cu_aproape_trei_luni_despre_acelasi_subiect