Deputatul Ochi (PSD): E trist sa fii nevoit sa te dezvinovatesti cand esti nevinovat [1]

"Nu credeam vreodata sa ajung sa fiu subiect de spectacol mediatic

. E trist sa ajungi in fata Paralamentului sa fii nevoit sa te dezvinovatesti cand esti nevinovat", a spus Ochi in fata deputatilor.

El a explicat ca atunci cand era vicepresedinte Consiliu Judetean Brasov a sustinut reabilitarea unui drum judetean si au existat suspiciuni cu privire la atribuirea contractului de achizitie publica, dar DNA Brasov a dat in 2014 neinceperea urmaririi sale penale.

Ochi a relatat ca acelasi dosar a fost redeschis in 2015, cu acelasi fapte, iar DNA cere arestarea sa preventiva, avand in vedere calitatea sa de parlamentar si de membru al unui partid aflat la guvernare.

"Calitatea de parlamentar nu reprezinta un argument serios si suficient pentru privarea de libertate a unui parlamentar. Aceasta ar insemna, prin reducerea la absurd, ca orice parlamentar, membru al unui partid aflat la guvernare si care este supus urmaririi penale, ar trebui arestat preventiv. Aceasta concluzie este discriminatorie si contrara principiului egalitatii cetatenilor in fata judecatii. O asemnea motivare nu poate justifica propunerea de arestare preventiva", a spus Ochi.

El a adaugat ca se intreba ce s-a schimbat fata de 2014 cand s-a dat neinceperea urmaririi sale penale, de acum este "bun de legat".

"Pe tot parcursul mandatului meu de vicepresedinte de CJ am fost dominat de sentimentul bunei-credinte si al echitatii. Mi-am facut datoria, am respectat legile, institutiile, oamenii. Am considerat ca ce e bine pentru toti, e bine pentru oameni. In pofida dificultatilor pe care le-am avut ca om in viata mea, am ramas un om cinstit, om onest. Eu nu doresc nimanui dificultati chinuitoare si tulburari chinuitoare. Am toata deschiderea pentru justitie si fac tot ce pot pentru aflarea adevarului. Ca parlamentar, cand se pune problema restrangerii libertatii unui om, nu voi fi niciodata de acord ca in Romania, exceptia sa devina regula", a conchis Ochi.

Comisia juridica a avizat favorabil solicitarea justitiei de incuviintare a retinerii si arestarii preventive a deputatului Ion Ochi, plenul urmeaza miercuri sa voteze secret cu bine asupra acestei cereri.

DNA a cerut, saptamana trecuta, Camerei Deputatilor incuviintarea retinerii si arestarii preventive a deputatului PSD Ion Ochi, el fiind suspectat ca in perioada in care a fost vicepresedinte al Consiliului Judetean Brasov a aprobat contracte cu dedicatie, el fiind acuzat de luare de mita si abuz in serviciu.


Publicat de : ---
Data publicării: 30 Apr 2015 - 05:22
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=46434&titlu=Deputatul_Ochi__PSD___E_trist_sa_fii_nevoit_sa_te_dezvinovatesti_cand_esti_nevinovat