Tariceanu: Imunitatea parlamentarilor nu este un privilegiu, este in beneficiul cetatenilor [1]

Comentand votul de marti din Camera Deputatilor, referitor la solicitarea DNA privind inceperea urmaririi penale a premierului Victor Ponta, presedintele Senatului a spus ca ”imunitatea parlamentarilor nu este un privilegiu, fiind, in final, in beneficiul cetatenilor”

.

"Este dreptul constitutional al Parlamentului sa decida in cazul unor astfel de solicitari din partea justitiei pentru ca in spatiul public nu o singura data in ultima vreme si astazi am vazut diverse comentarii legate de imunitate. Imunitatea nu este un privilegiu, imunitatea care este acordata parlamentarilor este, in final, in beneficiul cetatenilor pentru ca cei care sunt in Parlament au obligatia si responsabilitatea sa reprezinte interesele cetatenilor in Parlament, prin urmare, in momentul in care unui parlamentar i se ridica imunitatea, nu este el, in primul rand cel care este afectat, ci cetatenii care sunt lipsiti de reprezentarea necesara", a declarat Tariceanu.

De asemenea, Tariceanu, a mai spus ca isi mentine intentia de formare a unei comisii de evaluare a democratiei si a statului de drept de catre Parlament, a carei finalitate este formularea de recomandari de modificare a legislatiei, iar propunerea scrisa urmeaza sa fie trimisa si presedintelui Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea.

Membrii comisiei vor fi desemnati de partide, dupa un principiu de reprezentativitate, insa comisia nu trebuie sa aiba zeci de membri, a mai spus presedintele Senatului.

"Imi mentin intentia de a constitui aceasta comisie pentru evaluarea progreselor democratice intr-o tara, nu este o noutate in Romania. Este o practica a Consiliului Europei. (...) La nivelul Consiliului Europei au functionat astfel de metode de evaluare, sunt nu mai putin de 23 de criterii de evaluare a progreselor democratice intr-o tara, deci de evaluare a democratiei si a statului de drept, cum i-am spus eu. Sigur ca putem sa ne inspiram din aceasta practica europeana si sa facem acelasi lucru in Romania si nu cred ca exista institutie mai potrivita decat institutia reprezentativa a democratiei, adica Parlamentul, care sa faca acest lucru", a declarat Tariceanu.

Comisia juridica a Camerei Deputatilor a respins, luni, cu 18 voturi "impotriva", 7 "pentru" si o abtinere, solicitarea DNA privind inceperea urmaririi penale a premierului Victor Ponta si pentru infractiunea de conflict de interese. Raportul Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor a fost dezbatut marti, in sedinta de plen a Camerei.

Din totalul de 387 de deputati, la sedinta de marti au fost prezenti 351, numarul voturilor valabil exprimate fiind acelasi. Din voturile valabil exprimate, 231 au fost pentru "proiectul de hotarare privind respingerea cererii de incepere a urmaririi penale" a lui Victor Ponta , iar 120 de voturi au fost "impotriva".

Intrucat s-a intrunit majoritatea simpla, decizia Camerei Deputatilor a fost de respingere a inceperii urmaririi penale pentru seful Guvernului.

In urma votului din plenul Camerei Deputatilor, presedintele Klaus Iohannis i-a cerut din nou demisia premierului Victor Ponta.

Intr-o declaratie transmisa de Administratia Prezidentiala la scurt timp de la votul din Camera Deputatilor, presedintele Klaus Iohannis spune ca Parlamentul nu ar trebui sa obstructioneze actul de justitie si ca regreta ca astazi coalitia de guvernare a impus o decizie in sens contrar si s-a transformat intr-un scut de protectie pentru Victor Ponta.


Publicat de : ---
Data publicării: 10 Iun 2015 - 05:27
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=47448&titlu=Tariceanu__Imunitatea_parlamentarilor_nu_este_un_privilegiu__este_in_beneficiul_cetatenilor