Trei presedinti francezi, spionati in beneficiul Statelor Unite

     Ultimii trei presedinti ai Frantei, Fransois Hollande, Nicolas Sarkozy si Jacques Chirac, precum si numerosi ministri, functionari de rang inalt, deputati sau diplomati francezi au fost interceptati in beneficiul Statelor Unite, potrivit unor documente confidentiale ale NSA, dezvaluite de WikiLeaks, citate de Mediafax

.
     Potrivit Mediapart si Libération, documentele strict confidentiale obtinute de WikiLeaks releva interceptari privind chestiuni diplomatice, de politica locala sau economice. Aceste interceptari, care au vizat presedinti si demnitari de rang inalt francezi, au fost efectuate cel putin in perioada 2006-2012.
     In afara de ultimii trei presedinti ai Frantei, au mai fost spionati fostul ministru socialist al Economiei Pierre Moscovici si fostul ambasador francez la Washington Pierre Vimont.
     De asemenea, NSA (Agentia americana pentru Securitatea Nationala) avea, potrivit unui document redactat in perioada presedintiei lui Nicolas Sarkozy (2007-2012), o lista cu numerele de telefon ale unor tinte ale sale, intre care consilierul diplomatic Jean-David Levitte, secretarul general de la Élysée Claude Guéant, purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe Bernard Valero sau ministrul pentru Comert Extern Pierre Lellouche.
     Potrivit Mediapart, Libération si WikiLeaks, un raport din 22 mai 2012 al NSA se refera la o conversatie avuta cu patru zile mai devreme de presedintele recent ales Fransois Hollande cu premierul francez de la acea vreme Jean-Marc Ayrault. In cursul acestei conversatii, Hollande ii exprima lui Ayrault dorinta sa de a organiza "consultari secrete" cu opozitia germana privind eventualitatea unei iesiri a Greciei din zona euro, un subiect de actualitate.
     "Daca americanii au interceptat-o pe Angela Merkel, nu vad de ce nu ar fi fost interceptati si altii", comenteaza pentru Mediapart aceste dezvaluiri Frédéric Péchenard, fostul patron al politiei franceze.
     "Nu sunt surprins", a reactionat la randul sau pentru Mediapart deputatul Pierre Lellouche. NSA a fost contactata, insa nu a dorit sa faca niciun comentariu.
     Presedintele Fransois Hollande a convocat Consiliul Apararii pentru ieri dimineata, cu scopul de a evalua dezvaluirile presei franceze privind spionarea ultimilor trei presedinti ai Frantei in beneficiul Statelor Unite, relateaza Le Monde in pagina electronica.
     Casa Alba a asigurat marti seara ca nu a vizat comunicatiile presedintelui francez Francois Hollande, dupa publicarea informatiilor potrivit carora Statele Unite au spionat ultimii trei presedinti francezi, relateaza AFP, in pagina electronica.
     "Nu vizam si nu vom viza comunicatiile presedintelui Hollande", a declarat pentru AFP Ned Price, purtatorul de cuvant al Consiliului de securitate nationala (NSC), fara alte precizari privind operatiunile care ar fi putut fi desfasurate in trecut.   
Publicat de : ---
Data publicãrii: 25 Iun 2015 - 05:18
 

Link ºtire