Proiectul de lege privind incompatibilitatile, votat in Senat: Camera Deputatilor este forul decizional in acest caz [1]

Proiectul de lege referitor la incompatibilitatea dintre calitatea de parlamentar si functiile de conducere in cadrul societatilor comerciale a fost votat luni de Senat, informeaza Mediafax

.Proiectul a trecut de Senat cu 86 de voturi "pentru", 43 de voturi "impotriva" si o abtinere.Potrivit proiectului de lege, functia de deputat si senator este incompatibila cu "functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societatile comerciale care desfasoara sistematic si efectiv activitati comerciale organizate ce constau in producerea, administrarea sau instrainarea de bunuri, comert ori prestarea de servicii ca si contribuabili activi in sensul reglementarilor din Codul Fiscal, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, precum si la institutiile publice"."Aceste situatii au fost constatate de ANI, care, conform legislatiei actuale, sunt considerate ca stari de incompatibilitate. Pentru rezolvarea acestor situatii trebuie urmata o cale destul de lunga, plecand de la instantele judecatoresti din teritoriu, pana la Inalta Curte de Casatie si Justitie", se arata in expunerea de motive.Proiectul urmeaza sa fie transmis Camerei Deputatilor, care este for decizional.
Publicat de : ---
Data publicării: 30 Iun 2015 - 05:31
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=48075&titlu=Proiectul_de_lege_privind_incompatibilitatile__votat_in_Senat__Camera_Deputatilor_este_forul_decizional_in_acest_caz